ADRESAREA CONGRESULUI CIVIC

Stimați concetățeni,

Situația provocată de criza economică fatală și pandemia au scos la iveală incapacitatea autorităților și prăbușirea morală a opoziției parlamentare. Zbuciumată, lipsită de o susținere eficientă, societatea moldovenească a rămas fără răspuns la întrebările principale, fundamentale, care necesită răspunsuri imediate și acțiuni concrete.

Cum să supraviețuim? De unde să găsim surse de existență pentru sute de mii de cetățeni? Ce-i de făcut cu învățământul și medicina? Și ce-i mai important: cum să stopăm pandemia și să scoatem economia din moartea clinică evidentă?

Parlamentul actual nu a devenit un loc în care să fie identificate răspunsurile la aceste întrebări atât de dificile. Ba mai mult, Parlamentul s-a manifestat ca o opoziție colectivă față de tot poporul moldovenesc. Astăzi, Parlamentul este o bursă în care se vând cele mai cunoscute păcate omenești – de la venalitate și fățărnicie până la trădarea Patriei. Cetățenii nu mai sunt în stare să „prindă” sensul și conținutul discursurilor deputaților cinici și nelegiuiți, noilor alianțe create de unii împotriva altora, grupărilor care se războiesc. S-au vândut și revândut toate valorile politice – de la cele liberale până la cele socialiste, de la supremația legii până la echitatea socială.

Ultima „produs”, învechit și putred, de pe cântarele clanurilor oligarhice este încercarea de a face jocurile geopolitice, de a împinge încă o dată Occidentul colectiv și Rusia în Moldova, de a împinge cetățenii într-o confruntare falsă și de a menține pentru o perioadă de trei ani acest Parlament care face de rușine țara noastră și cetățenii noștri. Este un pietroi legat de gâtul țării noastre, care trage republica moldovenească la fundul istoriei politice.

Acesta este unicul scop al alegerilor prezidențiale care au fost stabilite pentru ziua de 1 noiembrie 2020. Și acestea nu sunt doar niște alegeri anticonstituționale. Sunt alegerile unei figuri neautorizate, incapabile să ia decizii importante fără sprijinul majorității deputaților și fără complicitatea acelorași clanuri parlamentare. Alegeri care, în mod criminal, tărăgănează soluționarea tuturor problemelor dezastruoase ale Moldovei. Alegeri care pot doar să ruineze ultimele șanse pentru salvarea locuitorilor Moldovei.

În această situație, Partidul Politic „Congresul Civic” declară că de astăzi, anunță mobilizarea generală a societății pentru a dizolva Parlamentul și pentru a combate încercările de a organiza și de a desfășura așa-zisele alegeri prezidențiale.

„Congresul Civic” se adresează către toți partenerii internaționali ai Moldovei și reprezentanțele diplomatice ale acestora să nu acorde asistență morală, nici politică grupărilor care mențin sub controlul propriu organul legislativ al Republicii Moldova pentru a se îmbogăți personal și pentru a jefui.

„Congresul Civic” conștientizează cât de complex și de dificil este programul de restabilire a țării, a potențialului său uman, a temeliilor sale democratice și a fundamentului economic. Dar încercarea de a realiza toate acestea cu forțele actualelor bande parlamentare este deja imposibilă.

„Congresul Civic” se adresează către cetățenii Republicii Moldova, către partidele politice extraparlamentare, organizațiile obștești cu îndemnul de a se uni într-o mișcare comună pentru o nouă Moldovă care poate fi edificată doar prin onestitate, solidaritate, echitate, susținere reciprocă și rezistența comună împotriva nelegiuirilor și abuzurilor.

Comitetul executiv al Congresului Civic. 21 mai 2020.

Лента новостей