Mark Tkaciuk: Funcţia de preşedinte e inutilă în Moldova

Fostul deputat în parlament, unul dintre liderii partidului „Congresul civic” Mark Tkaciuk susţine că funcţia de preşedinte în Moldova trebuie să fie desfiinţată. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Spaţiul Libertăţii” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

„Tot timpul am fost de partea politicienilor care manifestă reticenţă faţă de oricare modificare a Constituţiei. Am considerat mereu că problema nu e în Constituţie, ci în capacitatea de a o aplica şi această capacitate trebuie să ţi-o cultivi”, a declarat Tkaciuk.

Ex-deputatul a remarcat că în cazul alegerii lui Voronin în funcţia de preşedinte în cadrul parlamentului respectarea cerinţelor constituţionale s-a reuşit în două rânduri, dar în perioada ce a urmat aceasta nu a mai fost posibil.

„În cazul lui Vladimir Voronin realizarea are un caracter de excepţie. E un partid deosebit, o autoritate de excepţie, niciun alt partid nu a dispus de candidaţi la preşedinţie având o majoritate constituţională în parlament”, a remarcat Mark Tkaciuk.

Liderul „Congresului civic” a menţionat şi nenumăratele intervenţii în Constituţie motivate politic. „Ia uitaţi-vă, ce făceau cu această Constituţie. Sunt atâtea mine cu ceas acolo. În ultimii ani s-a călcat peste spiritul şi buchea Constituţiei”, a observat Tkaciuk.

Politicianul a remarcat că deja e cazul să se facă concluzii şi să se ia măsuri de siguranţă pentru ca „deputaţii zglobii şi desfrânaţi să nu-şi lase acolo amprentele”.

Tkaciuk a stipulat că „Congresul civic” pledează pentru desfiinţarea funcţiei de preşedinte. „De ce am avea nevoie de acest nacealnik, preocupat de propria-i importanţă?

El se bagă printre picioare, încurcă lumea, zăpăceşte partenerii internaţionali. Aceasta îi buimăceşte pe oamenii care vin la alegerea directă a „unui prim-măturător în salonul bolnavilor de holeră”, a subliniat fostul deputat. „Uite când vom trăi ca în Italia sau Germania, când vom reveni la un nivel de cultură politică, când vom avea standarde, iar generozitatea îi va permite societăţii să plătească o funcţie simbolică, va fi altă treabă. Acum, însă, nu avem nevoie de preşedinte”, a conchis Mark Tkaciuk.

Sursa: IPN

Mark Tkaciuk: Când vom avea acces la tribuna parlamentară noi vom multiplica numărul celor care ne susțin

Unul dintre liderii Partidului Politic „Congresul Civic”, Mark Tkaciuk a declarat că, atunci când apare un grup care are un plan bine stabilit este în stare să convingă majoritatea din Parlament să-l urmeze, informează Oficial.md

„Noi știm că suntem capabili să impunem ordinea de zi la care am lucrat și la care lucrăm în continuare, pentru că nu este a noastră, nu este interesul nostru propriu, este interesul societății moldovenești. Dacă vom avea acces la tribuna parlamentară  vom putea multiplica numărul celor care ne susțin”, a declarat Tkaciuk, în cadrul emisiunii «Территория свободы» cu Lilia Burakovski.

Totodată, el a spus că Republica Moldova are nevoie de politicieni adevărați, care merg pe jos sau în transportul public nu doar în timpul campaniei electorale.

„Cetățenii au nevoie de astfel de politicieni care nu  încearcă să-și facă doar interesele proprii și să golească buzunarele oamenilor. Congresul Civic face un experiment: mergem la aceste alegeri cu conștiința curată, cu pliante, cu discuții. Deschideți-ne ușile, criticați-ne, certați-ne, dar nu rămâneți indiferenți. Șansa de a salva marea majoritate a Republicii Moldova este una foarte mică, dar noi trebuie să folosim această șansă”, a menționat Mark Tkaciuk.

Sursa: Oficial.md

Mark Tkaciuk: Biletul de trecere în politica moldovenească este de zeci de milioane de euro

Unul dintre liderii Partidului Politic „Congresul Civic”, Mark Tkaciuk a declarat că, un partid politic trebuie să fie gata în fiecare secundă, în fiecare zi pentru alegeri, iar „Congresul Civic”, cu siguranță este gata pentru alegeri. Mai mult decât atât, „Congresul Civic” a fost primul partid politic din Republica Moldova, care cu doi ani în urmă a cerut alegeri parlamentare anticipate, informează TRIBUNA.

„A venit timpul unui așa-numit deznodământ, iar acest deznodământ nu este pentru acest Parlament. Nu este problema doar în acest Parlament. Se apropie 30 de ani de independență, iar noi vom aniversa acest jubileu într-o stare de dezamăgire colectivă. Bagajul de probleme este atât de mare încât, fără nici o îndoială, noi mergem în jos. Noi nu depășim obstacolele. Cetățenii Republicii Moldova deja nu mai cred în schimbări constructive”, a declarat Mark Tkaciuk, în cadrul emisiunii «Территория свободы» cu Lilia Burakovski de la www.lisa.md.

El a mai spus că, astăzi biletul de trecere în politica moldovenească este de zeci de milioane de euro, dar „Congresul Civic” merge în politică cu conștiința curată. „Ceea ce avem noi nu are nimeni din ei. Acum a rămas o ultimă șansă, un ultim moment, o ultimă posibilitate de a evalua cursul acestor trei decenii și de a trage concluzii, de a învăța lecția”, a precizat Tkaciuk.

Totodată, politicianul a menționat că, acum când a venit timpul campaniei electorale, „Congresul Civic” va insista să meargă la discuții, la dezbateri, pentru că ei vor să vorbească despre această țară, despre cetățenii acestei țări și despre toată actuala boierime din Parlament.

„Obiectivul nostru este ca în comunitatea noastră justiția socială să cadă de cealaltă parte a balanței. Nu se mai poate așa: într-o parte a balanței să fie oligarhii, hoții, iar în altă parte aceeași oligarhi și hoți doar că din alte partide”, a spus Mark Tkaciuk.

Sursa: Tribuna

Congresul Civic merge la alegeri. Partidul are un plan

Congresul Civic a fost primul partid care a pledat pentru dizolvarea cât mai rapidă a parlamentului ales conform sistemului și regulilor lui Vladimir Plahotniuc. Pentru realizarea acestui scop a fost nevoie de doi ani, pierduți totalmente pentru țară. 

Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic salută decizia cu privire la dizolvarea parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate la 11 iulie 2021. Cu părere de rău, decizia a fost luată în condițiile unei confruntări dintre niște partide-clanuri, fiecare dintre acestea încălcând legea și nerespectând Constituția de nenumărate ori.

Acest lucru însă nu schimbă esența faptului că Moldova are nevoie de resetare, iar alegerile parlamentare anticipate ne vor permite să scăpăm de acei reprezentanți ai corpului de deputați care simbolizează ferm perioada statului capturat.

Acum este importantă organizarea unor astfel de alegeri care vor permite să fie schimbat realmente programul dezastruos al Republicii Moldova.

Alegerile ar trebui să devină o platformă pentru o competiție de idei și programe pentru viitorul țării și nu o luptă dintre două echipe de lichidatori. Dar niciuna dintre aceste echipe nu are idei pentru viitor.

Ambele partide favorite transpun agenda zilei într-o nouă dezbatere despre alegerea geopolitică a Moldovei, lansând vechile povești de groază despre guvernul mondial, „soros-iști” și iminenta invazie a egalității de gen, pe de o parte și despre tancurile de pe Nistru, pe de altă parte.

Dacă alegerile se vor desfășura în acest sistem de coordonate, în Moldova nu se va schimba nimic. Țara va merge în continuare spre linia de finiș care este deja foarte aproape – este vorba despre anul 2025, când, conform tuturor prognozelor, va avea loc colapsul economic și falimentul social inevitabil.

Clasa politică actuală a devenit un generator de accelerare pe calea către acest „punct de neîntoarcere”. Noi știm cu toții despre ce vorbesc politicienii din Moldova. Și noi toți înțelegem foarte bine că ei nu vorbesc despre ceea ce este mai important:

— Moldova, ca stat, se deplasează cu o viteză maximă spre stația terminus. Provocările cu care s-a confruntat nu pot fi depășite în cadrul vechii abordări a politicului. În 30 de ani, populația țării s-a redus cu o treime;

— La noi se înregistrează cel mai înalt nivel al mortalității infantile din Europa și incidențe exorbitante de cancer și tuberculoză;

— Majoritatea absolută a cetățenilor care trăiesc în afara Chișinăului abia de supraviețuiesc într-o sărăcie aproape medievală, când veniturile abia de le ajung pentru mâncare;

— La noi sunt cele mai exorbitante prețuri la resursele energetice, care nu permit dezvoltarea economiei, sectorului agrar și tehnologiilor moderne;

— Sistemul nostru educațional alunecă spre nivelul școlilor parohiale, iar știința pur și simplu dispare;

— Pandemia a demonstrat că Moldova nu este un stat în sensul clasic al acestui cuvânt. Cetățenii care ani la rând au plătit impozite în bugetul de stat nu au beneficiat de niciun fel de susținere. Statul s-a retras în cel mai dificil moment pentru cetățeni.

Astăzi, Moldova nu are nevoie de o operație estetică pentru o nouă „reformă a sistemului justiției”. Și cu atât mai mult, țara nu are nevoie de o nouă schimbare a plăcuțelor cu nume în sala de ședințe a parlamentului. Țara are nevoie de schimbări radicale – echitate și modernizare.

Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic,
29 aprilie 2021

Congresul Civic este prezent practic in toate raioanele Republicii Moldova

Partidul Congresul Civic continuă să-și extindă și să-și consolideze rândurile. La ziua de azi tânăra formațiune politică are oficii teritoriale în toate regiunile țării și mai mult de jumătate din raioane ale republicii.

«Congresul Civic crește și se dezvoltă. Noi deja am acoperit peste o jumătate din raioanele țării, suntem mii și mii. Mergem înainte și în niciun caz nu admitem gândul să ne oprim», a declarat membrul Comitetului Executiv al Congresului Civic, Iurie Muntean, în cadrul unei intervenții live pe Facebook.

Astfel, Congresul Civic este prezent în toate regiunile țării și în peste o jumătate din raioanele Republicii. Steagurile roșii ale formațiunii politice a fost arborate în raioanele Dondușeni, Rîșcani, Fălești, Glodeni, Florești, Briceni, Bălți, Drochia, Ocnița, Edineț, Hîncești, Orhei, Criuleni, Ungheni, Cahul, Taraclia și Comrat. 

Urmează să-și deschidă ușile oficiile teritoriale ale Congresului Civic în Soroca, Șoldănești, Basarabeasca și Dubăsari. 

Organizațiile raionale al Congresului Civic au reușit să adune mii de cetățeni din Moldova, uniți de scopuri și valori comune, precum umanizm, echitatea socială și solidaritatea. În timpul ultimei luni au fost constituite zeci de organizații primare de partid.  Astfel, doar în raionul Fălești în timpul săptămânii au fost constituite cinci organizații primare de partid: în localitățile Pompa, Natalievca, Ilenuța, Răuțel, Hîncești (satul din raionul Fălești).

Totodată, la moment în toată Republica activiștii formațiunii politice continuă să distribuie pliante și să se întâlnească cu alegătorii. 

În pofida faptului că partidul Congresul Civic este un partid tânăr, formațiunea politică este determinată să lupte pentru putere, pentru a aduce Republica Moldova în albia normalității.

Iurie Muntean: Partidele Șor și PDM trebuiesc scoase în afara legii

Congresul Civic este gata să coopereze cu diferite forțe politice, care împărtășesc scopurile și viziunile partidului, cu excepția a două formațiuni politice: PDM și partidul «Șor». Despre acest lucru a declarat membrul Comitetului Executiv al СС, Iurie Muntean. 

Astfel, potrivit lui Muntean, Congresul Civic este determinat să colaboreze cu orice forță politică care este capabilă de a implementa Planul de acțiuni, pentru a depăși criza cu care se confruntă Moldova.  Însă el a precizat că formațiunea politică nici într-un caz nu va coopera cu două partide: PDM și partidul «Șor». 

«Partidul democrat este unul criminal și urmează scos în afara legii. Mai mult decât atât, al a fost scos în afara legii prin Declarația Parlamentului cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova. Doar că acest document a fost dat uitării», a declarat Muntean. 

Membrul Comitetului Executiv a mai adăugat, că și partidul «Șor» trebuie scos în afara legii: «Această formațiune este o grupare criminală, care a contribuit la procesul de degradare a tuturor relațiilor politice din Moldova. Noi de-a lungul anilor vom fi nevoiți să depășim consecințele activității acestui partid». 

Congresul Civic intenționează să elaboreze un proiect național de implementare a venitului de bază necondiționat

Potrivit membrului Comitetului Executiv al Congresului Civic, Iurie Muntean, proiectul pilot ce ține de venitul de bază necondiționat va fi implementat cu ajutorul partenerilor externi la nivel național.

«Noi propunem ca venitul de bază necondiționat să fie oferit primelor trei categorii de oameni: pensionarii, copii până la 21 de ani și persoanelor vulnerabile, în special celor, care au rămas fără lucru. Mai departe, însă, pas cu pas, să asigurăm venitul necondiționat pentru fiecare cetățean», a declarat membrul Comitetului Executiv al Congresului Civic.

Potrivit lui Muntean, mărimea venitului de bază garantat nu poate fi mai mică decât nivelul minim de existență actualizat: «În bugetul actual, bineînțeles, nu sunt bani. În schimb sunt bani pentru automobile luxoase a funcționarilor, pentru apartamente, prime, judecătorii noi și așa mai departe».

El a mai adăugat, că datele apărute în urma implementării proiectelor ce țin de venitul de bază garantat, arătă ca persoanele care îl primeau au cheltuit banii pentru studii, inclusiv a copiilor și îmbunătățirea condițiilor de trai: «Aceste trei direcții de cheltuieli reprezintă sub 90 de procente din cheltuielile pe care le-au făcut».

Poleanschi: Acum nu e în vogă să vorbești despre dreptul cetățenilor la imunizare gratuită

Până la un miliard de lei vor fi luați de la populația Moldovei în cazul vaccinării cu plată împotriva COVID-19, a estimat Mihail Poleanschi, membru al Comitetului Executiv al Partidului „Congresul Civic”. Imunizarea gratuită se desfășoară deocamdată extrem de lent, transmite eNews.

„În luna mai, se prevede inițierea vaccinării cu plată. Despre aceasta a declarat Dodon unei publicații afiliate. Și, ca un degetar profesionist, „a croit” și niște calcule – s-a ajuns la prețul de 30 de dolari: „Ai noștri nu vor putea să obțină un câștig mai mare de 5-10%, plus cheltuielile pentru seringi, pentru deservire. Fie, să adauge la preț 5-10 dolari, dar cred că în Moldova, vaccinul nu va costa mai mult de 30 de dolari pentru ambele doze”, chibzuiește fostul președinte.

Nu este prea clar, cum clinicile private vor obține vaccinurile, dar acum nici nu se prea vorbește despre aceasta (deși este o chestiune importantă). Într-un an de pandemie, cetățenii Moldovei au reușit să se convingă definitiv că întreaga clasă politică actuală nu este de partea lor. De aceea nimeni nu pune la îndoială faptul că va trebui să plătească pentru a se vaccina. În orice caz, majoritatea.

Totodată, trei luni de campanie de informare insistentă „Pentru bani” nu au trecut în zadar – acum, nici nu e în vogă să vorbești despre dreptul cetățenilor la imunizare gratuită. În general, când este vorba despre cum să mai facă bani, partidele parlamentare și funcționarii care le deservesc dau dovadă de talente uimitoare de specialiști în marketing. Și nu au nevoie de niciun fel de PR-iști din Rusia”, scrie politicianul într-o postare pe o rețea de socializare. În opinia sa, involuntar, se creează impresia că pentru cineva este convenabil un ritm atât de lent de vaccinare.

„În același timp, așa-numiții cei de dreapta, care au o atitudine îngăduitoare față de problemele ce țin de creșterea exclusivă a capitalului privat, muțesc de obicei în astfel de discuții. Măcar cineva de-ar încerca să spună clar că statul este obligat (!) să asigure cu vaccin gratuit absolut toți doritorii, dar și cu dreptul de a alege producătorul, iar orice vaccin administrat cu bani va demonstra incapacitatea politicienilor de a-și îndeplini obligațiunile față de cetățeni. Nu, în această istorie, cei de dreapta ridică din umeri și bombănesc în urma boierilor socialiști: „Mai bine așa decât deloc”, „Mai bine cu bani decât un an la coadă”, „Mai bine să alegem singuri și să plătim”… și multe alte expresii cunoscute.

În general, întreaga clasă politică actuală este de laudă. Acum, cu participarea lor, cel puțin o jumătate de miliard de lei va fi luat de la populația Moldovei prin vaccinarea cu plată (dacă e să presupunem că o treime din populația țării va fi imunizată cu plată) sau un miliard de lei (dacă am presupune că două treimi din populația țării se vor vaccina cu plată).

Dar deocamdată, mai puțin de 110 mii de locuitori (circa 4%) au primit gratuit vaccinul împotriva infecției cu coronavirus. Și aceasta, în 54 de zile! Din păcate, trebuie să recunosc că m-am gândit: dar poate că aceste ritmuri de vaccinare sunt chiar foarte convenabile pentru cineva?”, a concluzionat Mihail Poleanschi.

Sursa: eNews

Investițiile în sistemul de învățământ, știință și inovații urmează să constituie nu mai puțin de un procent din PIB

Domeniul învățământul din Moldova este perceput de către guvernare drept o cheltuială inutilă. Însă, potrivit membrul Comitetului Executiv al Congresului Civic, Iurie Muntean, finanțarea educației reprezintă o investiție în viitorul țării. 

«Finanțarea sistemului de învățământ a devenit o cheltuială, contabilizată de stat. La înrădăcinarea unei asemenea abordări foarte mult a contribuit și așa numita președinta Maia Sandu, care fiind în calitate de ministrului învățământului, așa și nu a înțeles că învățământul nu este o cheltuială a statului, ci o investiție», a declarat el. 

Potrivit lui Muntean, școlile nu pot avea capacitatea de autofinanțare, ele trebuie să fie finanțate de către stat, întrucât asta este o investiție în viitorul țării, care nu poate fi contabilizat. 

«Noi propunem în Planul de acțiuni al nostru ca investiții în învățământ, inovații și științe să fie nu mai mic, decât un procent din PIB», a conchis Muntean.         

Moldova are nevoie de concurență de idei și nu de lupta dintre politicieni. Dreapta politică va câștiga cu siguranță dacă alegerile vor avea loc după o schemă obișnuită – a unui «meci de fotbal»

Așa zișii politicieni din Republica Moldova își doresc să transforme viitoarele alegeri anticipate într-un «meci de fotbal» în cadrul căruia alegătorilor le va fi rezervat locul doar unor spectatori. Însă, potrivit membrului Comitetului Executiv al Congresului Civic, Iurie Muntean, pentru ca sufragiul să aducă schimbări veritabile în țară, acesta trebuie să se transforme într-o luptă de idei. 

«Curtea Constituțională dar a formalizat o anumită situație, însă alegerile anticipate vor avea loc doar din cauza faptului că aceste alegeri sunt dorite și mult așteptate de către toți cetățenii Republicii Moldova», a declarat membrul Comitetului Executiv al Congresului Civic. 

Totodată, potrivit lui Muntean, toți cetățenii urmează să contribuie la petrecerea unor alegeri parlamentare care nici pe aproape nu vor repeta alegerile parlamentare care au avut loc în Moldova pe parcursul ultimelor 12 ani. Însă, consideră el, așa numiții politicieni vor depune toate eforturile pentru a impune cetățenilor o agendă falsă, o agendă de conflict. 

«Aceste alegeri se vor transforma într-un meci de fotbal în cadrul căruia cetățenilor îi va reveni rolul de suporteri, fani sau chiar sectanți. Cu părere de rău, unii alegători deja au acceptat acest rol», a mai spus Muntean. 

Totuși, el a declarat, că dacă viitoarele anticipate vor decurge după scenariul obișnuit, ele vor fi câștigate de partidele de dreapta definitiv: «Victoria lor va fi asigurată prin faptul că cea mai mare așa numită forță politică, socialiștii, deja au capitulat». 

«Faptul că ei într-un mod jalnic, urât încearcă să amâne alegerile parlamentare anticipate denotă, în primul rând, o frică elementară de a da luptă adversarilor săi politici. Acest lucru deja l-a observat întreaga societatea, acest lucru a devenit evident în cadrul cercetărilor sociologice, care demonstrează prăbușirea acestora», a menționat el.

Potrivit lui Muntean, un asemenea final al Partidului socialiștilor îl va anihila nu doar pe Dodon, ci va aduce la un lucru mult mai periculos: el va slăbi întregul eșichier politic de stânga. 

Spre final, el a mai adăugat, că viitoarele alegeri parlamentare trebuie să se transforme într-o competiție de planuri de acțiuni care clar și concret vor aborda toate problemele din Republica Moldova: 

«Ca să schimbăm accentele și spiritul acestor alegeri, noi trebuie să ne punem un șir de întrebări foarte simple: în general e posibilă viața în Moldova, poate exista Moldova? La aceste întrebări noi trebuie să găsim răspunsuri concrete, dar și desfășurate».   

«Ultimul cui bătut în sicriul satelor». Iurie Muntean despre intenția guvernării de a reduce numărului de primării în Moldova

Proiectul reducerii dramatice a numărului de primării, care este promovat de către guvernare, va duce la dispariția satelor. Potrivit membrului Comitetului Executiv al Congresului Civic, Iurie Muntean, reducerea numărului de primării este o crimă. 

«Distanță scurtă între cetățean și instituțiile guvenării, care la moment în Moldova constitue circa 2 kilometri, reprezintă un avantaj competitiv, și inclusiv economic», – a declarat Muntean. 

Potrivit membrului Comitetului Executiv al Congresului Civic, în cazul în care proiectul optimizării administrației publice locale va fi implementat, aceasta ar însemna reducerea numărului de primării până la 90 de unități și va mări distanța  dintre cetățean și instituțiile puterii. 

«Evident, consecințele vor fi aceleași ca și în cazul închiderii școlilor. Închiderea primăriilor ar însemna «ultimul cui în sicriele satelor». Actualii guvernanți nu înțeleg acest lucru și când ei fac referire la așa numitele standardele europene, ei vă mint. Deoarece standardele europene includ accesibilitatea cetățenilor la serviciile de stat și la comunicarea cu puterea. Guvernanții, de fapt, comit o crimă», a conchis Iurie Muntean. 

Iurie Muntean: «Noi nu vorbim despre mărunțișuri și prostii, noi vorbim despre planuri și strategii, despre visuri»

Congresul Civic este unicul partid care se bazează pe Planul de acțiuni pentru a scoate țara din criză. Despre acest lucru a declarat membrului Comitetului Executiv al Congresului Civic, Iurie Muntean. 

«Spre deosebire de alte partide, noi vorbim despre planuri, strategii, obiective, visuri. Noi suntem unicul partid care are Planul de acțiuni cu direcții și instrumente clare», a declarat membrul Comitetul Executiv al Congresului Civic. 

El a menționat că formațiunea politică și-ar dori să intre în competiții și lupte dintre agende politice. Însă, potrivit lui Muntean, Congresul Civic are dușmani, dar nu are oponenți. 

«Cu părere de rău, condițiile în care Planul de acțiuni urmează a fi realizat sunt foarte grele. Noi suntem 2 milioane, dintre care 700 mii sunt de pensionari și  900 mii de lucrători. Patru pensionari la cinci lucrători. Tendința este  că peste cinci ani vom ajunge la coeficientul 1:1. Asta e colaps. Noi suntem nevoiți să producem miracole, altă soluție nu avem», a conchis Muntean. 

Criza pandemică adâncă este rezultatul optimizării sistemului medical în RM

Conceptul optimizării ar trebui scos din vocabularul politicienilor din Moldova. Potrivit secretatului organizației Congresului Civic din Criuleni, situația catastrofală din Republica Moldova este cauzata anume de optimizare.

«Unicul plan pe care îl au partidele politice din Moldova este optimizarea. Optimizarea școlilor, a spitalelor. Rezultatul acestor optimizări noi îl vedem astăzi», a spus Dragoman.

Potrivit secretarului Organizației teritoriale, în orice sat din Moldova trebui să fie punct medical, spital, școală. În caz contrar, dispar satele.

«Dacă în Moldova vor fi optimizate și primăriile, atunci în țară va fi un haos complet. Situația de azi în țară confirmă poziția Congresului Civic», a conchis el.

Procuratura a admis cererea Congresului Civic privind privatizarea «Cazangeriei de Est» din municipiul Chișinău

Procuratura Generală a admis cererea Congresului Civic privind examinarea procesului fraudulos de înstrainare a obiectului strategic din municipiul Chișinău — «Cazangeria de Est». Cererea a fost remisă Procuraturii municipale. 

«În conformitate cu Codul de procedură penală, sesizarea privind presupusele ilegalităţi admise la înstrăinarea «Cazangeriei de Est» de către factorii de decizie ai S.A. „ Termoelectrica”, a fost remisă Procuraturii municipiului Chișinău pentru examinăre», se arată în scrisoarea expediată către partid. 

Anterior, Congresul Civic a cerut de la Procuratura Generală să investigheze înstrăinarea «Cazangeriei de Est» de către compania «Olioterra», care este controlată de un apropiat al fostului președinte Igor Dodon, Liviu Secrieru. 

Din cererea depusă de către partid, rezultă că până în 2020, obiectul îi aparținea companiei «Termocom». Ulterior, în 2020, Cazangeria a trecut în proprietatea «Termoelectrica». Suma contractului constituia în jur de 47 milioane de lei.

Deja, în 2021 obiectul a fost vândut pentru doar 22 milioane de lei către «Olioterra», în pofida faptului că valoarea estimată a Cazangeriei se ridica la 45 milioane de lei.

Congresul Civic va susține protestele feroviarilor

Partidul Congresul Civic este determinat să susțină protestele feroviarilor pentru apărarea drepturilor acestora. Potrivit membrului Comitetului Executiv al partidului, Iurie Muntean, este îmbucurător faptul că angajații întreprinderii de stat «Căile ferate din Moldova» s-au consolidat și s-au solidarizat pentru a lupta cu nedreptatea. 

«Faptul că feroviarii într-un mod stihinic, dar destul de rapid se unesc și se solidarizează în lupta pentru drepturile lor, noi, ca partid politic, îl privim foarte pozitiv. Noi nu putem sta de o parte, când cetățenii pe care noi, prin definiție, urmează să-i reprezentăm, trebuie să îi ajutăm»,  a declarat membrul Comitetului Executiv, care a accentuat că printre valorile-cheie ale partidului se regăsesc solidaritatea și echitatea socială.

Potrivit lui Muntean, Congresul Civic va susține protestele feroviarilor, pentru a canaliza acest proces și a-l îndrepta într-o direcție corectă, astfel ca el să decurgă în forme civilizate și eficiente, care ar asigura atingerea scopurilor. 

«Noi v-om participa la aceste procese foarte activ. Cu atât mai mult, că noi cunoaștem cum aceste lucruri se fac. Am organizat proteste și nu o dată», a mai declarat Muntean. 

Totodată, el a menționat că cetățenii deja nu au de ales și a venit momentul să scape de guvernarea hoțească, lipsită de idei. La final el s-a adresat către feroviari: 

«Noi suntem alături, noi suntem în stare să vă organizăm și să vă ajutăm. Nu vă temeți nici de poliție, nici de judecători, nemaivorbind de actuala, așa zisă, elită politică, reprezentată de Dodon și Sandu».

Moldova peste patru ani ar putea intra într-o criză social-economică fără precedent

Raportul dintre populație încadrată în câmpul muncii și a pensionarilor a atins un nivel periculos. Când numărul acestor două categorii de populație se va egala, atunci în Moldova va izbucni o criză social-economică fără precedent. Despre acest lucru a declarat membrul Comitetului Executiv al Congresului Civic Iurie Muntean.

«Сătre anul 2025 numărul persoanelor încadrate în câmpul muncii se va egala cu numărul pensionarilor. Atunci noi vom intra într-un colaps social-economic total» – a declarat el. 

Potrivit lui Muntean, la moment în Moldova sunt peste 700 mii de pensionari și peste 900 de mii oameni încadrați în câmpul muncii, ceea ce înseamnă că avem cinci lucrători la patru pensionari. 

«Acesta este un coeficient foarte șubred și foarte periculos. Având în vedere tendințele care devin tot mai pronunțate, către 2025 noi vom atinge coraportul de 1:1», a declarat el. 

Potrivit lui Muntean, dacă clasa politică în timpul cel mai apropiat nu va fi schimbată, iar în agenda politică nu va fi inclus planul de acțiuni pentru a asigura schimbări în relații sociale, atunci în 2025 «noi vom trebuie să stingem lumina și să închidem ușa».