(Video) Muntean: „Congresul Civic” va debirocratiza economia în dialog cu antreprenorii

Debirocratizarea economiei și a mediului de afaceri în Moldova va fi inițiată de „Congresul Civic” după alegerile parlamentare anticipate cu participarea nemijlocită a antreprenorilor, în regim de dialog și consultări cu aceștia. Promisiunea a fost făcută de candidatul la funcția de deputat din partea Partidului Acțiunii Comune Iurie Muntean pentru portalul Agora.

Potrivit lui Muntean, fost vice-ministru al Economiei, situația în Moldova privind numărul mare de permisiuni și autorizații necesare în domeniul economic și mediul de afaceri, în ultimii doar s-a înrăutățit, iar realizările atinse acum un deceniu în cadrul reformei așa-numite „Ghiliotina”, au fost reduse la zero.

Actualmente, „multiple permisiuni și autorizații care, fiind în cel mai bun caz, prevăzute sub o formă vagă în legislație sau prin așa-numitele norme de referire, își găsesc o altă formă în actele normative bazate pe legislație”. „Este vorba și de diferite permisiuni și autorizații în domeniul transportului, în domeniul construcțiilor, în domeniul investițiilor capitale și așa mai departe”, a menționat candidatul precizând că, există acte care se dublează și chiar se triplează făcând doar să crească presiunea birocratică. „Noi suntem în continuă comunicare cu reprezentanții business-ului mic și mijlociu, mai ales în ultimele săptămâni, pentru că numărul întâlnirilor și numărul participanților la aceste întâlniri care reprezintă respectiva ramură antreprenorială a crescut considerabil… Vreau să vă spun că situația este catastrofală”.

„N-am crezut că situația în detaliu a degradat chiar într-atât în ultimii șapte ani”, a mai spus Muntean.

Pentru ieșirea din această situație, Partidul Acțiunii Comune propune eliminarea tuturor actelor neprevăzute de lege, solicitate pentru desfășurarea activităților economice, întrucât „apar diferite ordine, sunt foarte multe hârtii intermediare, care nici măcar nu sunt prevăzute în actele normative departamentale”, ceea ce nu face altceva decât să complice implementarea inițiativelor economice.

„Congresul Civic” intenționează să debirocratizeze economia în baza unui dialog și consultări directe cu mediul de afaceri:

„Se invită reprezentanții organelor implicate în reglementarea respectivei ramuri, reprezentanții respectivelor organizații de ramură care, de regulă, sunt patronatele, examinează situația și iau decizii, dar în baza unui act de acțiune directă care spune că lista care urmează a fi aplicată este următoarea: 1, 2, 3 și ea este exhaustivă.  În baza acestui act legislativ se adună respectvii parteneri – reprezentanții Guvernului, instituțiilor de reglementare, reprezentanții ramurii, se examinează toată lista și se ia decizia de a anula toate actele neprevăzute de legislație”.

Iurie Muntean a subliniat că acest lucru nu se face „peste noapte”, dar se poate realiza în câteva săptămâni, iar pentru asta este nevoie de voință politică și lipsa unor interese de corupție.

(Video) Crearea băncii de stat va ușura accesul cetățenilor la credite ieftine sau fără procente

Propunerea Congresului Civic privind crearea în baza întreprinderii „Poșta Moldovei” a unei bănci de stat este una înțeleasă și larg acceptată de către alegători. Despre aceasta a declarat în cadrul unui interviu pentru Agora candidatul la funcția de deputat din partea Partidului Acțiunii Comune Iurie Muntean.

El a menționat că procesele social-ecomomice nu pot fi privite simplist, iar rolul statului nu trebuie minimizat în detrimentul privatizării, întrucât, „piața, ca atare, ca și instrument sau ca și instituție, la general, de organizare a relațiilor sociale, poate exista în lumea modernă, atât timp cât este susținută, fortificată și organizată de către un stat”.

Cât ține de ideea creării unei bănci de stat, candidatul la funcția de deputat a subliniat că „banca de stat este un instrument general acceptat în mai multe țări”, iar constituirea acesteia pe baza serviciului poștal este o practică general accpetată în Europa, unde există circa 20 de asemenea bănci:

„Așa că, nu este un cuvânt nou în Univers sau pe globul pământesc. Noi vorbim despre un cuvânt nou în Republica Moldova. De ce „Poșta Moldovei”?! Pentru că „Poșta Moldovei” dispune de active și reprezentanță în majoritatea absolută a primăriilor. Deschizând această bancă pe baza activelor „Poșta Moldovei”, noi nu ne vom bate capul de acoperirea și accesul băncii de stat la cetățean, respectiv a cetățeanului la această bancă”.

Potrivit lui Muntean, crearea unei bănci de stat este cel mai pragmatic răspuns pentru furtul miliardului.

„În ultimele săptămâni, eu personal, am avut vreo 60 de întâlniri diferite. De la 15 până la 140 de persoane. Credeți-mă, la nicio întâlnire, niciun om nu a întrebat de ce avem nevoie de o bancă de stat. Din potrivă, toți spuneau: da, avem nevoie de bancă de stat! Pentru că, în cazul unei economii mici, banca de stat reprezintă un instrument, în primul rând, de fortificare a prezenței statului în economie, de organizare mai eficientă și echilibrată, îi oferă statului instrumente suplimentare pentru a susține business-ul, îi oferă statului un instrument de a depăși practicile oligopolice pe piața bancară, pentru că băncile private, de regulă, se înțeleg în privința dobânzilor, condițiilor de oferire a creditelor și așa mai departe. Statul, conform politicilor sale, stabilește rata proprie și băncile sunt nevoite să se alinieze băncii de stat”.

Mai mult ca atât, banca de stat va fi instituția în care „vor fi deschise conturile fiecărui cetățean pentru venitul necondiționat garantat din partea statului care urmează a fi implementat treptat în Republica Moldova”.

Pe lângă această bancă, ca și complex de instrumente, Congresul Civic propune crearea unui Fond național de bunăstare care „ar mânui toate activele Republicii Moldova care au rămas, sunt numeroase, costisitoare, dar nu sunt puse în circuit”.

Resursele financiare, pe care le va atrage Fondul, a menționat Muntean, vor fi depozitate în banca de stat. „Astfel, avem un complex care va asigura economiei noastre mici, statului nostru mic, un imbold pe care o să-l resimțim practic în timp de1,5-2 ani. Pentru că, banca de stat pe baza poștei poate fi deschisă în câteva luni”.

Iurie Muntean: interviu pentru Agora.md

„Le propun pământenilor mei din Găgăuzia să susțină la alegeri partidul care va aduce schimbările adevărate”

Dumitru Calac, candidat al Congresului Civic la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova consider că cetățenii moldoveni nu trebuie să aleagă între partide pro-occidentale ori pro-rusești, moldovenii trebuie să facă alegerea lor pornind de la compararea gradului de îndeplinire a schimbărilor propuse de concurenții electorali.

“În Comrat locuiesc oameni extraordinar, pământeni de ai mei, iar ei trebuie să cunoască că la aceste alegeri nu trebuie să susținem formațiuni pro-occidentale, ori pro-rusești, ci trebuie să susținem partidele pro-moldovenești, care știu cum să facă adevrăatele schimbări necesare salvării statului în care trăim. Alegând formațiunea plasată pe locul doi în buletinul de vot, veți vedea că putem face singuri schimbările de care are nevoie statul. Noi suntem Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic, doar acționând împreună putem aduce face schimbările să devină realitate ”, a spus Calac.

Dumitru Calac este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Republica Moldova, redactor șef al Observatorului Economic – Logos Press și candidează pe listele electorale ale Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic.

La sfârșitul săptămânii trecute Congresul Civic a desfășurat ample acțiuni electorale în nordul și la sudul Republicii Moldova – în Ocnița și Comrat. Marșurile organizate în cele două orașe au demonstrate potențialul electoral ridicat al Congresului Civic, la acțiune participând atât simpatizanți cât și cetățeni care nu au putut rămâne indiferenți la introducerea în agenda public a problemelor cheie referitoare la starea actuală a țării și, cel mai important, oferă soluții rezonabile de rezolvare pentru fiecare dintre acestea.

Unul dintre obiectivele campaniei a fost familiarizarea locuitorilor din nordul și sudul Republicii Moldova cu „Planul cinci modernizări pentru Moldovai” elaborat de „Congresul civil” în strânsă cooperare cu reprezentanți ai mediului științific și de afaceri, plan care a fost discutat pe larg cu locuitori din toate regiunile. Completat cu proiectele de dezvoltare apărute în timpul discuțiilor avute în regiuni – care vor deveni viitoarele nuclee de refacere a potențialului socio-economic al fiecărui raion – „Planul cinci modernizări pentru Moldova” este singurul proiect viabil pentru a scoate statul moldovean din cea mai profundă criză în care țara se află de mult prea lungă vreme.

Niciunul dintre concurenții electorali nu au dezvoltat un proiect similar care să aibă profunzimea și claritatea răspunsurilor – în plus, niciunul dintre acești concurenți, inclusiv partidele lui Igor Dodon ori Maia Sandu, nu au avut dorința de a participa la discuții pe marginea planului celor cinci modernizări pentru Moldova, plan care asigură viitorul statului moldovean, iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda unui acord prealabil de a lua parte la astfel de discuții.

Candidatul la funcția de deputat din partea Congresului Civic, Vitalie Blanari: Corupția este cancerul statului Moldovei

Candidatul la funcția de deputat din partea Congresului Civic, Vitalie Blanari, absolvent al Universității Tehnice din Moldova, specialitatea Inginerie și Managementul Instalațiilor Frigorifice: 

«Am ales să fac parte din echipa partidului Congresul Civic deoarece după părerea mea e unicul partid care poate stopa exodul populației din țară și care prin programa sa de acțiune poate restarta R. Moldova, și de a oferi cetățenilor un înalt nivel de trai. Pentru a aduce vocea poporului am decis sa candidez la funcția de deputat in parlamentul R.Moldova. 

Moldova e țara care are viitor prosper, dar pentru asta e nevoie de acțiuni aspre și concrete in toate ramurile social-economice a țării. Una dintre acțiuni fiind conlucrarea productivă si eficace la nivel local a APL-lui si societatea civilă.

Problema de importanță națională a devenit corupția in toate sferele de activitate, «cancerul» R. Moldovei. Pentru asta e nevoie ca majoritatea să se unească si împreună sa-i oprească pe cei care, ani in șir,  se îmbogățesc pe seama necazurilor întregii țări».

Candidatul la funcția de deputat din partea Congresului Civic, Erix Lesnic

S-a născut in satul Trebisăuți, raionul Briceni. A absolvit școala medie din localitatea natală, apoi Universitatea Pedagogică Ion Creangă: 

«După absolvirea Universității încercând să mă angajez în câmpul muncii am fost nevoit să fac o alegere: să ajung la limita existenței cu salariile mizere, sau să plec peste hotare cu perspectiva că poate peste ceva timp se va schimba la noi în țară și în special în sistemul de învățământ.

Revenind în țară am observat că schimbări întradevăr s-au întâmplat, dar cu regret spre rău. În 2019 am participat la alegerele locale în satul de baștină în calitate de candidat independent la funcția de primar. Aceste alegeri m-au adus la concluzia că de unul singur este foarte greu să realizezi ceva. Astfel am hotărât să ader la Congresul Civic. De ce? E foarte simplu: neîncrederea față de actualii politicieni preocupați numai de interesele personale și nu de cele a cetățenilor. 

Congresul Civic, la rândul său, este unicul partid care nu are lider, iar toate deciziile se iau în comun, este unicul partid care are un plan și cel mai important un plan Real de acțiuni și nu promisiuni deșarte sau populiste, cum le fac toți cei care au fost pînă acum la guvernare.

Ce va fi cu Republica Moldova peste 5 ani? Ce trebuie de intreprins ca Republica Moldova să devină un stat prosper cu o economie stabilă, cu un sistem medical modern, un sistem de învățămînt cu perspectivă? 

Care formațiune politică are răspuns la această întrebare? Doar Congresul Civic a propus un plan de acțiuni care da răspuns la toate aceste întrebări și numai Congresul Civic este în stare să-l realizeze. De ce sunt în stare actualii politicieni am văzut – au adus țara la un pas de dispariție, e timpul să facem alegerea corectă.

Votăm nr.2 în buletinul de vot. Votăm Congresul Civic!».

Candidat la funcția de deputat Anastasie Pavlov: pedagog, demnitar public

„Nu mai pot tolera mizeria care predomină, batjocora față de cetățeni, închiderea școlilor și a spitalelor”.

„M-am început cariera în calitate de colaborator științific superior la Muzeul național de istorie al Republicii Moldova.Am lucrat în calitate de profesor de istorie la școala medie incompletă Plop.

Între anul 1990-2013 am activat în calitate de primar al satului Plop. Am fost sub-prefect al jud. Edineț.În anii 2003-2015 am deținut funcția de Președinte al r-lui Dondușeni. Am activat ca asistent al deputatului în Parlamentul Republicii Moldova.

Am aderat la Congresul Civic cunoscând profesionalismul, omenia, principialitatea, modestia colegilor care sînt fermi în dorința de a face schimbări spre bine avînd un plan concret de dezvoltare socio-economică a statului moldovean.

Congresul Civic este totalmente diferit de alte partide pentru faptul că au un plan concret de dezvoltare și scoatere din criza în care se află statalitatea moldoveană. Am hotărît să candidez pentru ca nu mai pot tolera mizeria care predomină, batjocora față de cetățeni, închiderea școlilor și a spitalelor.

Ca Presedinte de raion nu am permis închiderea nici unei școli, grădinițe ori instituții medicale. Toate acțiunile mele au plecat din dragoste pentru statul moldovean, pentru locuitorii lui, de asta îmi doresc să contribui la construirea unui viitor prosper pentru aceștia. Doresc ca raionul Dondușeni să revină la hotarele lui mai vechi, iar localitățile să fie asigurate cu apă potabilă și canalizare. De asemenea îmi doresc terminarea gazificării tuturor localităților din raion. În aceșați timp îmi voi dedica activitatea de viitor rezolvării problemelor ecologice, cu care se confruntă întreaga Moldovă”.

Iurie Muntean a spus care sunt formațiunile politice, care nu trebuie votate în nici un caz

Într-un interviu acordat postului de radio “Europa Liberă”, candidatul Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, Iurie Muntean, a îndemnat cetățenii moldoveni să nu voteze în nici un caz pe cei care au furat sau au contribuit la furtul miliardului, pe acei care vin să le cumpere voturile, pe acei care vin cu diferite amenințări și sperietoare gen gay-i din NATO ori tancurile rusești.

În același timp Muntean a solicitat să nu fie votate nici formațiunile politice care nu vin către alegător cu un plan de acțiune concret.

De asemenea, Muntean a considerat că Partidul Șor ar trebui, „fără nici un fel de discuție” să fie scos din câmpul electoral. „Nu vom coopera niciodată cu această fracțiune în niciun caz”, a subliniat reprezentantul „Congresului Civic”.

Întrebat care sunt viitoarele scenarii post-electorale, Muntean a răspuns că formarea unei majorități parlamentare este posibilă.
Răspunzând la o întrebare despre scenarii posibile după alegerile din 11 iulie, candidatul la funcția de deputat a remarcat că este posibilă crearea unei majorități parlamentare. “În cazul în care nu se va forma o majoritate pe baza unui plan de acțiuni concret, viitorul parlament nu va fi unul funcțional, evident, și mandatul lui nu va dura tare mult timp, pentru că cetățenii pe zi ce trece vor cere acțiuni concrete și astfel, practic, peste jumătate de an, maximum un an după alegerea parlamentului, putem să avem iarăși alegeri parlamentare anticipate”, a subliniat Muntean.

Muntean a subliniat că majoritatea parlamentară ar trebui să se concentreze pe o singură sarcină – salvarea Moldovei și scoaterea statului din criză.
“Dacă acest parlament care acum este în curs de a fi ales nu va forma o majoritate pe baza unui plan de acțiuni concret, nu va lua măsuri în vederea stopării tendințelor și trendurilor dezastruoase pe care le vedem, înseamnă că situația va ieși de sub control mai devreme sau mai târziu, dar eu aș spune că foarte rapid și încă o dată vom avea două opțiuni: ori prăbușire totală în ochii noștri, ori presiune din partea cetățenilor și alegeri cu formarea unei majorități noi, cu fețe deschise și cu noi idei ”, a declarat Muntean.

Iurie Muntean a declarat că dintre toți concurenții electorali, doar „Congresul Civic” a abordat alegerile parlamentare cu un plan pregătit și bine gândit pentru restabilirea viabilității instituțiilor statului moldovenesc, a identificat cele mai critice sfere sociale ale statului și a propus clar și soluții realiste, care au fost discutate pe larg cu reprezentanți ai tuturor regiunilor țării, oameni de afaceri, activiști locali și cetățeni îngrijitori.

Amintim că planul „Cinci modernizări pentru Moldova” al Congresului Civic este concentrat pe dezvoltarea a cinci direcții de activitate: industrie, agricultură, învățământ, știință-inovații, ecologie, și are prevăute acțiuni clare și rezultate concrete scontate.

La alegerile parlamentare anticipate, Congresul Civic este prezent ]n buletinul electoral pe poziția 2.

Locuitorii din Ocnița au încredere în „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”

Sute de oameni în frunte cu reprezentații „Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic” au organizat ieri la Ocnița o acțiune de protest numită „Parlament incoruptibil – o demnitate comună”. Manifestanții au declarat că cetățenii Republicii Moldova merită o viață demnă, în care nu există politicieni corupți. Aceștia au scandat „Alegere există – Congresul Civic!”, „Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!”, relatează NordNews.

La acțiune au participat sute de cetățeni, activiști civici, dar și susținători ai „Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic”.

„Prin intermediul acțiunii de astăzi ne-am propus să transmitem societății să voteze „Congresul Civic” pentru că este un partid cinstit. Oamenii care fac parte din formațiune nu sunt implicați în scheme de corupție și n-au afaceri ascunse. Sunt oameni care își doresc ca R. Moldova să renască.”

„Congresul Civic este o idee nouă, o forță care trebuie să vină la putere și să se manifeste. ”

„Este unicul partid care are un plan de acțiune. Eu cred în ei.”

Locuitorii orașui Ocnița au susținut manifestația cu aplauze și au declarat că au încredere în echipa „Congresului Civic”, formată din oameni profesioniști și integri.

Vrem să avem o alegere clară, concretă, curată. Să vină oameni deștepți la conducere care să facă ceva pentru populați. Vrem să scăpăm de sărăcie, bandiți și de toți răii care au fost și sunt la noi la guvernare. Rugăm Congresul Civic să lupte și să câștigăm. Să vină la conducere și să facă ceva bun pentru populație.”

Viziunile lor îmi sunt dragi sufletului. Ei sunt singura noastră speranță. Acești oameni n-au călătorit dintr-un partid în altul, de aceea consider că viitorul le aparține. Ne punem mari speranțe în ei.”

„Eu îi susțin doar pentru că sunt bravo. Să le dea Domnul succes în tot ceea ce fac.”

Membrii Comitetului Executiv al „Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic” au declarat că și-au propus să schimbe în mod rapid și radical sistemul politic din țară, iar activitatea instituțiilor de stat va fi bazată pe principiile transparenței și responsabilității față de societate.

„Republica Moldova este plină de nedreptăți. Moldova a uitat ce înseamnă bunăstare. A uitat ce înseamnă interesul cetățeanului. Nu mai poate fi așa. Moldova poate fi altfel. Congresul Civiuc a venit în Ocnița ca să-i demonstreze cetățeanului că el are de ales: Congresul Civic”, a declarat Iurie Muntean, membrul Comitetul Exucutiv Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic

„Congresul Civic este o opțiune foarte bună pentru că suntem acel unic partid care are un plan de acțiuni bine structurat, bine pus pe toate domeniile. Congresul Civic este o opțiune foarte bună pentru viitorul acestei țări dar și pentru copii acestei țări. La noi planul de acțiune este fixat pe punctele sensibile cum ar fi: copii, persoanele în etate, mamele acestei țări care jumătate sunt aici și își plâng copii care au plecat forțat peste hotare, iar cealaltă jumătate de peste hotare plâng copii lor care au crescut cu persoane străine”,  a adăugat Tatiana Bujnița-Tricolici, membra Comitetul Executiv Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic.

„ Am venit la Ocnița pentru a arăta tuturor cetățenilor R. Moldova că pe 11 iulie când vor avea loc alegerile parlamentare anticipate aceștia să se gândească bine pentru cine vor vota, dar și să nu-i voteze pe cei care i-au trădat de nenumărate ori, pe cei care au trecut dintr-un partid în altul și care doar îi înșală”,  a conchis Zurab Todua, membrul Comitetul Exucutiv Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic

În buletinul de vot, „Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic” se află pe a doua poziție.

Sursa: NordNews

(Video) Iurie Muntean despre scenarii postelectorale după alegerile din 11 iulie: interviu pentru Europa Liberă

Cu nr. 2 în buletinul de vot va figura Partidul Congresul Civic. Economistul Iurie Muntean este primul pe lista candidaţilor la funcţia de deputaţi ai formațiunii care vrea să introducă un venit de stat pentru toată lumea, o Bancă de stat și în general să mărească mult rolul statului în gestionarea economiei și a vieții publice.

Europa Liberă: Ce miză au aceste alegeri din 11 iulie?

Iurie Muntean: „Mizele sunt foarte mari. Eu înțeleg că cetățenii această afirmație o aud, practic, la fiecare patru ani, dar situația în cazul de față este absolut ieșită din comun, să nu spun mai mult. Din mai multe considerente, noi chiar suntem la marginea unei prăpastii, unui abis adevărat, pentru că Moldova este părăsită de cel puțin 106 cetățeni zilnic.

Deci, la momentul actual avem patru pensionari la cinci persoane încadrate în câmpul muncii, 700 de mii la 900 de mii, dacă tendința ultimilor trei ani se va menține, dar noi nu avem niciun temei să credem că această tendință, acest trend se va schimba, noi până în 2025 ajungem la unu la unu, ceea ce înseamnă în condițiile valorii adăugate pe care o generează economia Republicii Moldova – doar nu suntem Japonia, cu automatizare și robotizare –, deci economia o să ajungă la un colaps și nu numai economia, dar și întregul sector social, la fel ca și societatea…”

Europa Liberă: Ce trebuie să decidă aceste alegeri?

Iurie Muntean: „Aceste alegeri, ca niciodată, trebuie să reprezinte o competiție nu a platformelor electorale tipărite la kilogram ca un element de ritual, de ritual electoral, dar trebuie să reprezinte o competiție de planuri de acțiuni. Nu vedem niciun partid care ar prezenta cetățenilor planul de acțiuni. Eu am în vedere un plan pe direcții, cu parametri de cuantificare, cu obiective clare, cu sarcini de rezolvat, cu resursele identificate și cu rezultatele scontate. Deci, nimic de acest gen nu avem, avem iarăși doar schimburi de acuzări și de „kompromaturi” ș.a.m.d. Deci, nimic nu se schimbă, însă noi trebuie să înțelegem că o să ajungem la 11 iulie, vom merge mai departe, o să vină 12 iulie și atunci, ce facem?

Acum, ca niciodată, trebuie să întreprindem ca și așa-numită clasă politică (urăsc această expresie), dar în cazul de față nu numai ca și clasă politică, dar ca și întreagă societate trebuie să ne unim eforturile ca să oprim toate trendurile acestea distrugătoare și dezastruoase pe care le vedem. Și eu cred că în Republica Moldova nu există niciun cetățean care ar putea să nege sau să obiecteze că Republica Moldova se află într-o situație de dezastru.”

Europa Liberă: Despre poziționarea Partidului Congresului Civic ce ne puteți spune?

Iurie Muntean: „Suntem un partid de stânga, nu numai prin orientarea noastră valorică stabilită în manifestul nostru sau programul și în statutul nostru, dar și de facto. Este vorba de justiția socială, este vorba de solidaritate, de umanism, de viziunea științifică asupra Universului ș.a.m.d., dar apartenența noastră în calitatea unui partid de stânga, în primul rând, noi o manifestăm prin acțiunile noastre. Suntem un partid de stânga, dar, totodată, un partid al majorității.

De ce? Pentru că noi suntem, de fapt, unicul partid care a ieșit cu planul de acțiuni elaborat nu ieri și nu peste noapte, elaborat de-a lungul ultimilor un an și jumătate, bazându-ne pe experiența noastră, bazându-ne pe greșelile pe care le-am făcut, bazându-ne pe un lucru foarte serios de acasă. Iată, noi am venit cu acest plan și noi acum mergem de la casă la casă, de la om la om cu explicarea acestui plan, cu dezbaterea acestui plan, cu primirea propunerilor…”

Europa Liberă: Propun ca Dvs. să vorbiți despre oferta electorală și dacă ea cumva este raportată la așteptările cetățenilor, pentru că cunoașteți foarte bine ce spune alegătorul, că 30 de ani tot vin politicienii și ne promit și imediat după ce obțin votul și mandatul uită de promisiuni.

Iurie Muntean: „Deci, promisiunile, eu vorbesc de promisiunile de până acum, se încadrează în genul de literatură care se numește în popor pentru totul ce este bun și contra tuturor celor rele.

În cazul nostru nu vorbim despre așa ceva, este vorba de un plan de acțiuni bine definit, care este concentrat pe cinci direcții de activitate: industrie, agricultură, învățământ, știință-inovații, ecologie, pași clari, cu acțiuni clare și cu rezultatele scontate.

Dacă e să vorbim despre industrie și agricultură, de exemplu, noi venim cu câteva cuvinte noi, mai corect ar fi idei, de exemplu: noi spunem că, în cazul în care statul, ca și instituție, nu asigură cel puțin reproducerea biologică, fiziologică a unui om, care este cazul nostru, noi avem sute și sute de mii de cetățeni care prin veniturile lor nu sunt în stare să-și asigure reproducerea biologică, adică supraviețuirea, deci acest stat nu poate fi numit stat, el poate fi calificat drept un lagăr de concentrare.

Respectiv, noi venim cu ideea venitului social garantat, care urmează a fi plătit tuturor cetățenilor, apropo, calculele au fost făcute și ele-s absolut reale, noi nu vorbim despre ceva cosmic, noi nu vorbim despre…”

Europa Liberă: Dar în limbajul cifrelor ce arată aceste calcule?

Iurie Muntean: „La un moment dat, această plată trebuie să fie făcută lunar tuturor cetățenilor. Clar că trebuie să începem treptat de la anumite categorii, nu putem peste noapte să-l implementăm, calculele sunt făcute, este vorba de venitul care acoperă existența, dar nu existența oficială, ci cea reală, actuală.”

Europa Liberă: La cât se cifrează?

Iurie Muntean: „La momentul actual noi vorbim despre în jurul a 2.000-2.200 de lei aproximativ, care trebuie să reprezinte un venit garantat achitat cetățenilor lunar, începând cu anumite categorii, cum ar fi pensionarii, cum ar fi copiii.”

Europa Liberă: De unde bani?

Iurie Muntean: „Dar știți câți bani noi nu primim în bugetul public consolidat anual? Potrivit diferitelor evaluări, noi pierdem anual de la 10 până la 15 miliarde, și asta…”

Europa Liberă: Cum se pierd?

Iurie Muntean: „Prin furt, contrabandă, diferite scheme, evaziune fiscală, diferite scheme de parazitare în sistemul social, inclusiv la nivel de raioane. Deci, cheltuieli abuzive pentru sectorul social, exemple avem cât hăul – un gard de un milion și jumătate, un veceu de două milioane etc. Bani în țară sunt și sunt suficienți bani pentru a face, cel puțin, primul pas în direcția implementării acestei acțiuni mai departe, dar nu este o singură acțiune, este vorba de o propunere completă, pentru că noi propunem și fondarea unei bănci de stat, unde vor fi acumulate aceste mijloace. Banca de stat poate fi fondată, noi am avut bancă de stat…”

Europa Liberă: O bancă de stat asemănătoare BEM-ului?

Iurie Muntean: „Exact, dar banca de stat noi o putem fonda timp de câteva luni, foarte simplu, avem toată infrastructura necesară pe baza întreprinderii Poșta Moldovei. Este exemplul mai multor țări, inclusiv în Europa este vorba de circa 20 de țări care au recurs la un asemenea proiect.”

Europa Liberă: Dar Dvs. știți că cu o bancă de stat a dispărut un miliard?

Iurie Muntean: „Exact, la asta ajungem. Deci, de ce Poșta Moldovei? Pentru că Poșta Moldovei este o întreprindere de stat cu o acoperire maximală a întregului teritoriu al țării, dacă noi deschidem bancă de stat pe baza Poștei Moldovei, ca și fondator al acestei bănci noi o să avem reprezentanți nu că în fiecare raion, practic, în fiecare primărie, mai mult sau mai puțin. Schema ar fi: poșta-banca-farmacia de stat. Apropo, noi știm cu toții că infrastructura Poștei Moldovei nu se folosește la întreaga capacitate, la capacitatea deplină, adică avem și o oportunitate tehnică și tehnologică de a realiza acest lucru.

Banca de stat, pe lângă venitul necondiționat lunar, va trebui să asigure un echilibru pe piața serviciilor bancare care acum reprezintă un oligopol, banca de stat urmează să ofere credite la o dobândă zero micului business și banca de stat trebuie să opereze mijloacele fondului național de bunăstare, căruia urmează să fie transmise toate activele Republicii Moldova, ca și stat.

În agricultură, noi vorbim despre o implicare a statului mai concentrată, mai masivă, ca exemplu: importul centralizat al pesticidelor, îngrășămintelor, tehnicii și oferirea acestora cu condiții de credit sau în leasing fermierilor ș.a.m.d. Sunt mai multe propuneri, nu intru în detalii, căci vom scoate și o broșură.”

Europa Liberă: V-am întrebat despre poziționarea partidului Dvs. De ce? Pentru că pe stânga se încearcă coagularea forțelor, s-a creat blocul PSRM-PCRM și ei încearcă să capitalizeze voturile, i-ați avut drept colegi și pe dl Voronin, și pe dl Dodon.

Iurie Muntean: „Dna Valentina, dacă e să abordăm… Pe timpuri, da, pe timpuri a fost, pe Dodon până în 2011, când ne-a trădat și a plecat la Plahotniuc, pe Voronin până în 2014, când ne-a trădat și ne-a vândut lui Plahotniuc, da, au fost timpuri. Noi nu putem să vorbim în Republica Moldova de partide sau de eșichiere la general, în sensul clasic, canonic, numiți-l cum vreți…”

Europa Liberă: În baza doctrinei…

Iurie Muntean: „Ei sunt de dreapta și de stânga, convențional, așa cum este primit în Republica Moldova. Deci, ești de stânga, dacă aperi interesele Moscovei, ești de dreapta, dacă aperi interesele Bruxelles-ului, ceea ce este o nebunie totală, adică nu avem, cu părere de rău, partide de stânga, nu avem, avem politicieni, avem activiști civici de stânga, care citesc cărți și scriu texte, dar partide de stânga, cu excepția Congresului Civic, cu părere de rău, nu avem.”

Europa Liberă: Care e bazinul dvs. electoral, dacă o parte din votanți totuși sunt de partea blocului PSRM-PCRM?

Iurie Muntean: „Noi pledăm pentru majoritate, beneficiarii principali fiind desigur că vârstnicii, femeile și copiii, adică beneficiarii politicilor pe care le vom promova. Deci, ca să înțelegeți, și din așa-numitul eșichier de dreapta, și din așa-numitul eșichier de stânga, Partidul Congresul Civic se bucură de susținere și numărul susținătorilor este în creștere. Noi pledăm pentru majoritatea societății. Clar, întrebarea e realistă: „Măi, dar cine o să voteze pentru voi?”.”

Europa Liberă: Exact. Nehotărâții, cel mai probabil.

Iurie Muntean: „Acum noi avem foarte puțin timp ca să ne afirmăm în câmpul electoral. Răspunsul este foarte simplu: la momentul actual, noi avem o situație fără precedent, pentru că, practic, până în 2018 aproximativ, ponderea celor indeciși oscila în jurul la 20%, actualmente avem 40%, dintre care…”

Europa Liberă: Aproape 40…

Iurie Muntean: „Da, aproape 40, la acest moment.”

Europa Liberă: Și contați pe acest electorat nehotărât?

Iurie Muntean: „Da. Dintre care 5 puncte procentuale în general nu vor ieși la alegeri, vreo 5-7 se vor decide în cabina de vot și aproximativ 25 de puncte procentuale acum sunt în căutare și noi le vedem, pentru că mergem de la casă la casă, de la om la om, la așa-numitele „întâlniri de bandă” pe străzi, în locurile de aglomerație etc., deci vedem că foarte mulți cetățeni vizibil sunt în căutare activă de o oportunitate electorală. 25 la sută aceștia sunt cetățeni care nu vor vota în niciun caz, în ruptul capului pentru Maia Sandu și, pe de altă parte, în niciun caz, în ruptul capului pentru Igor Dodon și Vladimir Voronin. Ei sunt în căutare activă de o oportunitate interesantă…”

Europa Liberă: Dar au apărut mai multe entități politice acum care ochesc acest segment de electorat?

Iurie Muntean: „Da, de acord, dar noi avem câteva atuuri sau avantaje, care, mă rog, pentru că noi, de fapt, revenim la conceptul clasic al unui partid, noi suntem partidul care vine la cetățean cu un plan de acțiuni explicat în termeni clari, pe care cetățeanul poate să-l însușească foarte rapid și să intre în dezbatere, să vină cu idei.

Noi însă am hotărât că în această campanie nu vom recurge la dări de apreciere adversarilor noștri politici, noi venim cu o agendă constructivă. Oamenii s-au săturat și supra-săturat, ei vor să audă – eu vorbesc de cel puțin o pătrime din alegătorii care vor participa în alegeri -, vor să audă ceva concret, ceva nou, ceva interesant, ceva care pe dânșii îi respectă ca și oameni, cu care trebuie să vorbești despre lucruri interesante, sofisticate, lucruri posibile sau chiar imposibile, pentru că noi am ajuns la starea așa-numitei „idei naționale”.

Ce înseamnă ideea națională? Este un obiectiv generat de societate, un obiectiv al imposibilului. Deci, nu există idei naționale de genul mărirea pensiilor; în cazul nostru, ideea națională este supraviețuirea și speranța posibilă – «Есть ли жизнь в Молдове?», „Este oare viață în Moldova, poate cineva să trăiască în Moldova?”. Și asta-i premisa principală, asta-i oportunitatea și asta-i condiția apariției acestei idei. Noi venim cu un fel de răspuns la această idee care se coace și acum e reală.”

Europa Liberă: Deci, o să încercați să-i motivați pe indeciși să participe la alegeri?

Iurie Muntean: „Da!”

Europa Liberă: Ce părere aveți și câtă importanță are votul cetățeanului din stânga Nistrului și votul din diasporă?

Iurie Muntean: „Fiecare vot este important, toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova, indiferent unde se află, pe malul stâng al Nistrului fiind, într-un fel sau altul, restricționați în exercitarea dreptului la vot sau fiind în așa-numită „diasporă”. Nu-mi place acest cuvânt, ei sunt cetățenii noștri care se află temporar la lucru acolo și, apropo, unul din răspunsurile cu care noi venim – cum să-i aducem înapoi.

Clar lucru că nu toți vor reveni, dar avem, cel puțin, 20%, potrivit tuturor cercetărilor, care sunt gata să revină în Republica Moldova, numai oferiți-le condiții. Deci, nu cred că situația de la alegerile prezidențiale se va repeta, dar nu trebuie să supraestimăm votul cetățenilor din stânga Nistrului, pentru că, de fapt, la alegeri participă câteva zeci de mii. Asta-i practica, câteva zeci de mii, astea-s 2-3 mandate.

Cetățenii care se află în străinătate, da, ei au un cuvânt mult mai decisiv a spune, pentru că ei, evident, sunt mult mai mulți. Noi avem peste un milion, dar, de fapt, la drept vorbind, din ‘91 încoace în străinătate se află aproape două milioane de cetățeni ai Republicii Moldova sau foști cetățeni ai Republicii Moldova.

Da, ei au un cuvânt greu de spus, nu cred că ei vor fi atât de activi cum au fost, de exemplu, în campania prezidențială, dar votul lor va fi unul serios, unul solid și, da, apropo, noi lucrăm și cu cetățenii noștri, cu părere de rău, noi suntem lipsiți de acces la mijloace de informare în masă, dar acum am căpătat foarte mulți susținători în Italia, în Belgia, care promovează planul nostru de acțiuni. Avem reacții foarte interesante de la cetățenii noștri de acolo, plăcute, mă rog, care cu adevărat erau mult de așteptat, dar oricum.

Deci, nu trebuie să supraestimăm influența per total a voturilor cetățenilor din stânga Nistrului, în ceea ce privește votul cetățenilor din străinătate, da, el o să fie unul dacă nu decisiv, o să fie unul solid, oricum, doar de Igor Grosu să nu oprească cetățenii din stânga Nistrului iarăși la Varnița, spunându-le că ei sunt cumpărați ș.a.m.d. sau altcineva să nu stingherească cetățenii din străinătate să-și exercite votul.”

Europa Liberă: Ce scenarii postelectorale ar fi bune după alegerile din 11 iulie?

Iurie Muntean: „Vă spun. Noi intrăm în parlament, indiferent cu ce fracțiune noi intrăm – 5 mandate, 10, 15 mandate sau mai multe, vom vedea, dar faptul că vom intra în parlament nu provoacă dubii, văzând reacția cetățenilor. Congresul Civic formează agenda politică pe baza planului de acțiuni, caută aliați și-i găsește, eu cred că vor fi suficienți parlamentari în parlamentul viitor calitatea umană, calitatea materialului uman care va forma viitorul parlament nu va lăsa mult de așteptat, dar sper că va fi oricum mai bună decât cea pe care am avut-o până nu demult. Deci, noi vom căuta aliați, îi vom găsi și vor fi suficienți aliați pentru a înțelege, a se pătrunde de planul nostru de acțiuni, de a-l accepta, dezbate, de a veni cu obiecții, de a forma o majoritate și de a-l promova, pentru că dacă nu-l promovezi…”

Europa Liberă: Care forțe trebuie să creeze majoritatea?

Iurie Muntean: „Eu bănuiesc că majoritatea aceasta, în temeiul planului de acțiuni sau sub forma pe care o să-l promovăm…”

Europa Liberă: În baza rezultatelor alegerilor?

Iurie Muntean: „În baza rezultatelor alegerilor sau pe baza unui plan de acțiuni mai dezvoltat, poate mai detaliat ș.a.m.d., cu anumite obiecții. Deci, majoritatea asta poate să fie formată din reprezentanții tuturor fracțiunilor viitoare, cu excepția unei fracțiuni cu denumirea din trei litere, eu vorbesc de Partidul „Șor”, care urmează a fi pus în afara legii fără discuții, cu această fracțiune în niciun caz și niciodată nu vom coopera. Da, apropo, noi venim și cu un mesaj clar către cetățeni, chemându-i să nu-i voteze în niciun caz pe cei care au furat sau au contribuit la furtul miliardului, pe acei care vin să le cumpere voturile, pe acei care vin cu diferite amenințări și sperietoare gen gay-i din NATO, tancurile rusești, pe de altă parte și să nu-i voteze pe acei care nu vin la ei cu un plan de acțiuni concret.

Deci, majoritatea este posibilă. În cazul în care nu se va forma o majoritate pe baza unui plan de acțiuni concret, viitorul parlament nu va fi unul funcțional, evident, și mandatul lui nu va dura tare mult timp, pentru că cetățenii pe zi ce trece vor cere acțiuni concrete și astfel, practic, peste jumătate de an, maximum un an după alegerea parlamentului, vom avea o situație ori de începere a unei prăbușiri, ori o situație de opresiune mare din partea cetățenilor față de parlament de a fi schimbat și putem să avem iarăși alegeri parlamentare anticipate.

Dacă acest parlament care acum este în curs de a fi ales nu va forma o majoritate pe baza unui plan de acțiuni concret, nu va lua măsuri în vederea stopării tendințelor și trendurilor dezastruoase pe care le vedem, înseamnă că situația va ieși de sub control mai devreme sau mai târziu, dar eu aș spune că foarte rapid și încă o dată vom avea două opțiuni: ori prăbușire totală în ochii noștri, ori presiune din partea cetățenilor și alegeri cu formarea unei majorități noi, cu fețe deschise, cu idei ș.a.m.d.”

Sursa moldova.europalibera.org

(Foto, video) Anastasie Pavlov: Congresul propune planul de salvarea a Moldovei de la dezastru total

Partidul Acțiunii Comune — «Congresul Civic» a organizat pe 12 iunie la Ocnița acțiunea de protest „Parlament incoruptibil – o demnitate comună”. La acțiune au participate sute de cetățeni, inclusiv candidații din partea formațiunii politice la funcția de deputat, activiști, susținători, activiști civic și locuitorii orașului.  

Participanții acțiunii de protest au scandat «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!»,  «Ocnița!»,  «Окнице – жизнь! Окнице – справедливость!» [Echitate pentru Ocnița!],  «Вор должен сидеть в тюрьме!» [Hoții la dubă],  «Продажным депутатам – пожизненное! Продажным судьям – пожизненное!» [Detenție pe viață pentru deputați corupți! Detenție pe viață pentru judecători corupți], «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!». Activiștii au înmânat orășenilor ziare și i-au familiarizat pe toți doritorii cu programa electorală — «Planul celor cinci modernizări».

Congresul Civic își pune scopul de a lansa activitatea instituțiilor de stat bazată pe principiile transparenței și responsabilității față de societate. La moment, formațiunea politică este prima și singură care a propus implementarea în Moldova venitului de bază garantat pentru pensionari și tinerii. Totodată, Congresul Civic consideră că statul trebuie să investească masiv resursele în medicină, știință și educație, să rezolve urgent problemele ce țin de ecologie, să ofere tuturor cetățenilor acces la apă potabilă, canalizare ș.a.m.d

Congresul Civic optează pentru întărirea neutralității Moldovei, reieșind din conceptul care presupune că Moldova are doar prieteni și parteneri.  

Vitalie Blanari: 30 de ani de corupție și sărăcie urmează să se termine

Partidul Acțiunii Comune — «Congresul Civic» a organizat pe 12 iunie la Ocnița acțiunea de protest „Parlament incoruptibil – o demnitate comună”. La acțiune au participate sute de cetățeni, inclusiv candidații din partea formațiunii politice la funcția de deputat, activiști, susținători, activiști civic și locuitorii orașului.

Participanții acțiunii de protest au scandat «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!»,  «Ocnița!»,  «Окнице – жизнь! Окнице – справедливость!» [Echitate pentru Ocnița!],  «Вор должен сидеть в тюрьме!» [Hoții la dubă],  «Продажным депутатам – пожизненное! Продажным судьям – пожизненное!» [Detenție pe viață pentru deputați corupți! Detenție pe viață pentru judecători corupți], «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!». Activiștii au înmânat orășenilor ziare și i-au familiarizat pe toți doritorii cu programa electorală — «Planul celor cinci modernizări».

Planul celor cinci modernizări și proiecte-ancoră conexe pentru dezvoltarea social-economică vor stimula creșterea locurilor de muncă, dezvoltarea industriei de înaltă tehnologie, dezvoltarea infrastructurii și va atrage investiții. Acesta a fost propus pentru dezbatere tuturor forțelor politice în Moldova, inclusiv partidelor lui Igor Dodon și a Maei Sandu, care inițial au acceptat propunerea, însă mai târziu au refuzat să discute despre viitorul țării.

Iurie Muntean: Moldova este plină de nedreptăți

Partidul Acțiunii Comune — «Congresul Civic» a organizat pe 12 iunie la Ocnița acțiunea de protest „Parlament incoruptibil – o demnitate comună”. La acțiune au participate sute de cetățeni, inclusiv candidații din partea formațiunii politice la funcția de deputat, activiști, susținători, activiști civic și locuitorii orașului.  

Participanții acțiunii de protest au scandat «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!»,  «Ocnița!»,  «Окнице – жизнь! Окнице – справедливость!» [Echitate pentru Ocnița!],  «Вор должен сидеть в тюрьме!» [Hoții la dubă],  «Продажным депутатам – пожизненное! Продажным судьям – пожизненное!» [Detenție pe viață pentru deputați corupți! Detenție pe viață pentru judecători corupți], «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!». Activiștii au înmânat orășenilor ziare și i-au familiarizat pe toți doritorii cu programa electorală — «Planul celor cinci modernizări»

Membrul Comitetului Executiv al partidului, Iurie Muntean, a declarat pentru jurnaliști că Partidul Acțiunii Comune — «Congresul Civic» este singura formațiune politică care a prezentat un plan bine determinat pentru restabilirea activității normale a activității instituțiilor de stat, a identificat cele mai critice domenii sociale și a propus soluții reale și realizabile, care au fost dezbătute cu reprezentanții tuturor regiunilor din Moldova. 

Comunicat de presă: «Congresul Civic» a organizat la Ocnița marșul pentru un parlament incoruptibil și Moldova echitabilă

Partidul Acțiunii Comune — «Congresul Civic» a organizat pe 12 iunie la Ocnița acțiunea de protest „Parlament incoruptibil – o demnitate comună”. La acțiune au participate sute de cetățeni, inclusiv candidații din partea formațiunii politice la funcția de deputat, activiști, susținători, activiști civic și locuitorii orașului.  

Participanții acțiunii de protest au scandat «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!»,  «Ocnița!»,  «Окнице – жизнь! Окнице – справедливость!» [Echitate pentru Ocnița!],  «Вор должен сидеть в тюрьме!» [Hoții la dubă],  «Продажным депутатам – пожизненное! Продажным судьям – пожизненное!» [Detenție pe viață pentru deputați corupți! Detenție pe viață pentru judecători corupți], «Ajunge cu jaful cinic! Vine Congresul civic!». Activiștii au înmânat orășenilor ziare și i-au familiarizat pe toți doritorii cu programa electorală — «Planul celor cinci modernizări»

Membrul Comitetului Executiv al partidului, Iurie Muntean, a declarat pentru jurnaliști că Partidul Acțiunii Comune — «Congresul Civic» este singura formațiune politică care a prezentat un plan bine determinat pentru restabilirea activității normale a activității instituțiilor de stat, a identificat cele mai critice domenii sociale și a propus soluții reale și realizabile, care au fost dezbătute cu reprezentanții tuturor regiunilor din Moldova. 

«Am ajuns la Ocnița pentru a arăta oamenilor, care trăiesc aici, că ei au posibilitatea de a alege», a declarat Iurie Muntean, care a accentuat că Partidul Acțiunii Comune nu a împărțit cetățenii în susținători și oponenți. Potrivit membrului Comitetului executiv, Planul de acțiuni al partidului este orientat spre îmbunătățirea calității vieții a tuturor cetățenilor ai Moldovei.

Planul celor cinci modernizări și proiecte-ancoră conexe pentru dezvoltarea social-economică vor stimula creșterea locurilor de muncă, dezvoltarea industriei de înaltă tehnologie, dezvoltarea infrastructurii și va atrage investiții. Acesta a fost propus pentru dezbatere tuturor forțelor politice în Moldova, inclusiv partidelor lui Igor Dodon și a Maei Sandu, care inițial au acceptat propunerea, însă mai târziu au refuzat să discute despre viitorul țării.

Congresul Civic își pune scopul de a lansa activitatea instituțiilor de stat bazată pe principiile transparenței și responsabilității față de societate. La moment, formațiunea politică este prima și singură care a propus implementarea în Moldova venitului de bază garantat pentru pensionari și tinerii. Totodată, Congresul Civic consideră că statul trebuie să investească masiv resursele în medicină, știință și educație, să rezolve urgent problemele ce țin de ecologie, să ofere tuturor cetățenilor acces la apă potabilă, canalizare ș.a.m.d

Congresul Civic optează pentru întărirea neutralității Moldovei, reieșind din conceptul care presupune că Moldova are doar prieteni și parteneri.  

Iurie Muntean în direct la Cotidianul.md

„Trebuie să ne luptăm pentru fiecare viață!”: Ala Reajeva despre problemele mortalității infantile și scăderii demografice

Problema mortalității infantile și scăderii demografice duce la depopularea Republicii Moldova din acest motiv sistemul de sănătate moldovenesc ar trebui să se axeze pe salvarea fiecărei vieți. Acest punct de vedere a fost exprimat de candidatul la funcția de deputat al Partidului Acțiunii Comune Congresului Civic, doctorul în științe Ala Reajeva în cadrul emisiunii on-line Ador Orașul Meu.

„Este corect să lupți pentru fiecare viață. Ne modernizăm, avem parte de noi tehnologii, deci fiecare ființă care se naște trebuie să aibă această șansă de a supraviețui. Cred că toți nou-născuții trebuie să beneficieze de această oportunitate”, a spus doctorul în științe medicale. Ala Reajeva și-a amintit că familia ei a salvat o pasăre rănită, exemplificând prin această amintire faptul că salvarea unei vieți se află mereu în mâinile oamenilor.

„Sunt medic și nu pot crede altfel. Chiar și în timpul pandemiei, am avut o pacientă de la care toată lumea și-a luat rămas bun. Nu putem face nimic, au spus unii. Nu avem ce-i face, au concluzionat alții. M-am împotrivit acestei decizii. Și am spus nu – eu mă voi lupta până la ultima ei suflare, iar dacă voi ajunge acolo, voi lupta și acolo pentru această viață, abia după ce mă voi lupta voi putea spune fie cum vrea Cel de Sus! Am luptat și a supraviețuit – apoi a fost externată. Ceea ce înseamnă că, pentru a salva o viață, medicii trebuie să profite de orice oportunitate apărută. Copii prematuri apar și din pricina noastră. Multe femei tinere, din dorința de a fi în pas cu moda nu iau în serios starea lor de sănătate și ajung să își piardă sănătatea reproductivă, iar apoi o caută. În aceste cazuri, medicii trebuie să intervină la timp ei trebuie să ofere fiecărei femei șansa de a deveni mamă. A fi mamă este ceva de nedescris. Acest lucru este în firea naturii ” – a declarat candidatul la funcția de deputat.

În programul său electoral Partidul „Congresul Civic” a demonstrat, fără urme de îndoială că, depopularea Republicii Moldova se datorează unor motive specifice, printre care se numără și rata scăzută a natalității și mortalitatea infantilă ridicată. Conform indicatorului mortașității infantile, Republica Moldova ocupă primul loc în Europa – 16 decese la o mie de nou-născuți. Până în prezent, niciuna dintre formațiunile politice înscrise în cursa electorală nu au propus soluții referitoare la această problemă cu care se confruntă statul moldovean. Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic a propus ca pe primele locuri în cadrul programului „Cinci modernizări pentru Moldova”, să se afle tematici referitoare la protecția sănătății, accesului la medicamente și crearea unor condiții decente de viață.