Ana-Maria Paunescu: putem constata incapacitatea și ineficiența sistemului actual

Abordarea problematicii învățământului din Republica Moldova trebuie neapărat să înglobeze în sine diverse aspecte, dimensiuni (calitative, cantitative, etc) în baza cărora va fi posibilă stabilirea unei imagini (diagnoze) clare – în vederea aprecierii fenomenului degradării educaționale și soluționării problemelor prioritare din sistemul de învățământ al Republicii Moldova.

Complexitatea problemei sistemului educațional de învățământ reprezintă rezultatul unor viziuni și acțiuni greșite la nivel de guvernare, minister și alte instituții cu factori decizionali.

Educația, știința, învățământul — sunt tematici puțin abordate, lipsesc discuțiile pe larg în societatea moldovenească, ba chiar mai mult, autoritățile preferă să evite aceste subiecte, pomenind de acestea doar în contextul zilei internaționale a cadrului didactic ori în campaniile electorale.

Sau mai există astfel de zile când din tronul boieresc coboară Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun, care spre exemplu aflându-se în vizită la Soroca, vorbește despre situația din Ucraina, aderarea la UE și necesitatea de a „răbda”. Fiecare problemă în parte este importantă, dar totuși ministrul trebuie să fie preocupat de învățământul din țară ca acesta să fie la nivel decent, și nici de cum să facă filosofie. De problemele politicii externe și de apărare sunt responsabile alte ministere.

Nu e necesar să fii un specialist în domeniu pentru a conștientiza nivelul extrem de scăzut al întregului sistem de învățământ din Republica Moldova. E destul să accesezi câteva site-uri de statistică – unde sunt observate cifre cu tendințe negative – menționăm numărul în descreștere a absolvenților învățământului superior (universități), scăderea numărului de studenți per general, creșterea vârstei medii a cadrelor didactice, abandonul școlar tot mai pronunțat al elevilor din zonele rurale, etc.

Aspectele negative din domeniul dat au devenit o normalitate, unde închiderea școlilor în raioane e ceva ok, lipsa cadrelor didactice se face tot mai pronunțată în Chișinău (nu doar în spațiul rural), „birocratizarea” profesiei de pedagog, salarii ce nu depășesc nici media pe țară, și multe altele – au devenit probleme de rutină, deci societatea le percepe ca fiind ceva normal. Un exemplu ironic în acest sens este situația în care un angajat al unei grădinițe din capitală ridică lunar un salariu ce nu depășește 4.500 lei!!! Mă rog, în viziunea guvernării argumentul cel mai des utilizat: BANI NU-S!!! Ne pomenim în situația în care nivelul încrederii față de guvernare, a populației ce activează în sectorul bugetar (și nu doar) – scade dramatic.

Să nu ne ascundem după deget! Statul se “preface” că ne salarizează – noi ne “prefacem” că lucrăm – fenomenul dat va genera în viitor dificultăți și mai accentuate în ceea ce privește oferirea unui sistem de învățământ de calitate. Problema salarizării decente a cadrelor didactice duce la o lipsă acută de învățători, profesori, oameni de știință. Aceasta din urmă generează probleme sociale – șomaj, analfabetizare, nivel ridicat al criminalității, etc.

Pe lângă salarii este necesar de a elabora urgent o nouă strategie națională, un nou Cod al Științei, Educației, Învățământului și cel mai important — majorarea finanțării mediului științific până la 1% din PIB, practică obișnuită în țările dezvoltate. În lipsa acestora putem constata incapacitatea sistemului actual și ineficiența lui.

Vladimir Iațco, candidat de la Congresul Civic la postul de primar al municipilui Orhei

Vladimir Iațco, candidat de la Congresul Civic la postul de primar al municipilui Orhei.

Născut la Orhei. Are 48 de ani.

Are un fiu și o fiică.

Membrul Comitetului Central al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic.

Secretar al Comitetului Raional al Congresului Civic în orașul Orhei.

Specialist în domeniul tehnologii informaționale. Inginer-montator. Provider FlyNet.

Posted in Fără categorie

Soroca poate deveni capitală de nord a tării – Ana-Maria Paunescu, candidata la funcția de primar al municipiului Soroca

Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic și-a prezentat candidatul la funcția de primar al municipiului Soroca.

Este vorba despre Ana-Maria Păunescu. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Organizației teritoriale a partidului, la care a participat și unul dintre liderii partidului, Mark Tkaciuk.

La cei 25 de ani, Ana-Maria Păunescu, deține funcția de consilier în aparatul central al partidului. Aceasta, originară din raionul Soroca.

Candidatura Anei-Maria Păunescu a fost susținută unanim de către membrii organizației teritoriale de partid. Anei-Maria Păunescu, a criticat actuala conducere a municipiul, spunând că știe cum să dezvolte orașul, pentru ca acesta să devină capitala de nord a țării.

În cadrul ședinței au fost înmânate legitimațiile de membri ai partidului.

Sursa: SOR TV.

Mihail Poleanschi – candidatul Congresului Civic pentru funcția de primar general al Chișinăului

Mihail Poleanschi – candidatul Congresului Civic pentru funcția de primar general al Chișinăului

Chișinăuean. 43 de ani.

Membru al Comitetului Executiv al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, liderul organizației municipale a Congresului Civic din Chișinău

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislaturile XV, XVII și XIX

Antropolog, jurnalist.

A avut loc cea de a IV-a Plenară a Comitetului Central al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic

La data de 5 august a avut loc cea de a IV-a Plenară a Comitetului Central al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic.

S-a discutat pregătirea organizatorică a Congresului Civic pentru Alegerile Locale Generale, care vor avea loc pe 5 noiembrie 2023.

Congresul Civic va înainta candidați pentru funcția de primar și pentru consiliile locale în mai multe orașe ale Republicii Moldova, inclusiv cele mai mari urbe – Chișinău, Bălți, Cahul, Soroca, Orhei.

Candidații din partea Congresului Civic sunt destul de tineri, dar în același timp împliniți și cunoscuți pe plan local. Reprezentând noua generație de administratori și politicieni, candidații din partea Conrgesului Civic deja au reușit să realizeze biografii, ce dau dovadă de înalte calități personale, morale, organizatorice și profesionale.

De asemenea, Plenara Comitetului Central a aprobat candidatul pentru funcția de primar general al Chișinăului. Acesta este Mihail Poleanschi, chișinăuean, membru al Comitetului Executiv, liderul organizației municipale a Congresului Civic din Chișinău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislaturile XV, XVII și XIX, antropolog, jurnalist.

Mihail Poleanschi
Mihail Poleanschi