Reforma justiției nu poate fi clădită pe fundații strâmbe
Atunci când cei chemați să curețe sistemul de corupție sunt ei înșiși numiți prin proceduri viciate, întregul proces își pierde legitimitatea morală și publică. Este exact dilema în care s-a pomenit Republica Moldova în cazul evaluării externe a magistraților.
Controversa privind numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare externă a procurorilor din Republica Moldova a apărut în urma modificării regulilor de desemnare a membrilor comisiilor de evaluare. Prin modificările legislative adoptate în martie 2026, a fost introdusă posibilitatea desemnării repetate a candidaților cu majoritate simplă, după ce aceștia nu întruneau inițial voturile a trei cincimi dintre deputați. Acest mecanism a permis numirea lui Herman von Hebel cu 53 de voturi.
La 15 octombrie 2026, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile asociate așa-numitei „legi von Hebel”. Judecătorii constituționali au constatat că Parlamentul a încălcat grav procedura: amendamentul nu a fost supus votului în două lecturi distincte, așa cum impune Constituția. Efectele deciziei au creat însă o situație paradoxală.
În dreptul constituțional, hotărârile Curții produc efecte pentru viitor și nu anulează automat actele adoptate anterior. Prin urmare, deși cadrul legal care a permis numirea sa a fost declarat neconstituțional, numirea lui Herman von Hebel rămâne formal valabilă. Rezultatul este un impas major de credibilitate: un evaluator care decide cine este integru în sistemul judiciar își exercită funcția în baza unei numiri realizate printr-un mecanism legislativ declarat neconstituțional.
În practica altor state europene, avizele Comisiei de la Veneția și hotărârile instanțelor privind neconstituționalitatea unor proceduri au fost urmate de consecințe concrete. În Polonia, de exemplu, după ce instanțele europene au constatat că anumite proceduri de numire a judecătorilor nu respectau standardele europene, legitimitatea unor numiri și a unor complete de judecată a fost pusă sub semnul întrebării.
O persoană numită printr-un mecanism neconstituțional nu mai are autoritatea morală de a evalua integritatea altora.
Ba mai mult, pe lângă aspectul moral al situației, mai există o problemă care, categoric, nu poate fi ignorată.
Continuarea exercitării de către Herman von Hebel a atribuțiilor sale în cadrul unui mecanism declarat neconstituțional reprezintă o veritabilă sfidare a logicii aristotelice elementare, potrivit căreia partea nu poate fi, prin definiție, mai mare decât întregul. În această analogie, Herman von Hebel este partea, iar mecanismul juridic declarat neconstituțional, din care face parte, este întregul.
Într-adevăr, dacă deciziile adoptate cu participarea lui Herman von Hebel înainte de intrarea în vigoare a hotărârii Curții Constituționale au produs efecte juridice considerate deja consumate, asupra cărora hotărârea Curții nu se răsfrânge, inclusiv în ceea ce privește propria sa numire, atunci cum trebuie privite efectele viitoare ale deciziilor adoptate cu participarea sa în cadrul mecanismului declarat neconstituțional, din care el însuși face parte?
Concluzia este foarte simplă: nici efectele juridice viitoare ale acestor decizii nu pot fi considerate constituționale.
În același timp, Herman von Hebel poate rămâne formal în funcție, se poate prezenta la serviciu, își poate primi salariul, poate redacta note și rapoarte, își poate exprima opiniile și așa mai departe. Exercitarea formală a funcției sale poate fi privită, la rândul ei, ca un efect al numirii produse anterior intrării în vigoare a hotărârii Curții Constituționale. Ceea ce nu poate fi însă justificat, în opinia mea, este participarea sa la adoptarea unor decizii din care decurg efecte juridice pentru viitor.
Absurd? Da!
Tocmai de aceea, pentru a depăși consecințele unei asemenea absurdități, în Polonia au fost adoptate măsuri care au vizat judecători și oficiali desemnați prin mecanisme declarate neconstituționale.
Concluzia: pentru ca reforma justiției să nu rămână o simplă bifă politică, Herman von Hebel trebuie să plece!
Autorul: Ana-Maria Paunescu,
membra Comitetului Central al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic.



