Candidat la funcția de deputat Ana-Maria Paunescu: Congresul Civic este partidul care se axează pe valoarea umană și puterea lui de a schimba lucrurile spre bine

Paunescu Ana-Maria, candidat la funcția de deputat din partea Partidului Acțiunii Comune „Congresul Civic” 23 de ani, absolventa a Universității Tehnice din Moldova, membra Asociației Gospodăriilor Țărănești din Moldova: 

„Schimbarea începe de la noi, suntem generația care poate oferi Moldovei stabilitate și prosperitate, nu doar prin cuvinte dar și prin fapte. Timp de zeci de ani țara a îngenunchiat în fața sărăcii, a corupției, a persoanelor cu interese meschine și inacțiuni. În tot acest timp satele si orașele au rămas fără locuitori. Școlile, grădinițele, spitalele au rămas fără specialiști, copiii și bătrânii în grija nimănui, a crescut numărul abuzurilor, violurilor și omorurilor în rândul copiilor și adolescenților, a furturilor și consumului de droguri. Oamenii își pierd speranța într-un viitor luminos acasă. 

Avem una dintre cele mai frumoase țări din lume, țara de care se îndrăgostesc turiștii atunci când o vizitează, țara de dorul căreia plâng cei care emigrează, în Moldova fiecare se simte acasă datorită omului de aici,   a naturii și a firei moldoveanului de a fi. Cu fiecare an însă încetul cu încetul Moldova își pierde din farmec, cu fiecare om care emigrează Moldova pierde nu doar un bun cetățean dar și un bun specialist își știrbește din viitor. 

Școlile în care mai ieri învățau 500 de copii azi abia de numără 70, acest fapt ne face să ne întrebăm pe cei rămași acasă unde va ajunge țara noastră peste 20 de ani dacă vom continua in același ritm?

Ce va fi cu Moldova și cu cei rămași acasă? Ce va fi cu sistemul medical, sistemul învățământului? Ce va fi cu situația demografică? Toate acestea întrebări împreună cu dorința de a contribui la îmbunătățirea lucrurilor în Moldova au servit drept imbold în decizia mea de a candida la funcția de deputat din partea Congresului Civic.

De ce anume Congresul Civic si nu alt partid politic. Dea lungul anilor oamenii sau împărțit în tabere politice fiecare al doilea om are un favorit politic, fiecare al treilea știe totul despre politică. Fiecare partid politic vrea să facă schimbări până ajunge la guvernare, după dorințele se atrofiază pe câțiva ani și se trezesc în momentul când începe iarăși goana după alegători.

Congresul Civic este unicul partid politic care pune valoare pe om și puterea de a schimba lucrurile spre bine împreună, unicul partid în care deciziile se iau în comun și vocea fiecăruia este auzită, partidul care crede și vrea să ofere un viitor luminos pentru fiecare din noi acasă în Moldova”.  

Лента новостей