Doar un referendum local trebuie să decidă soarta amplasării Ambasadei SUA în centrul istoric al Chișinăului, declarația Congresului Civic

Situația din jurul teritoriului fostului Stadion Republican se află în centrul opiniei publice deja de câțiva ani. Discuțiile s-au acutizat, în special, după luarea deciziei privind demolarea stadionului și vânzarea teritoriului acestuia Guvernului SUA cu scopul edificării unui nou oficiu al Ambasadei Statelor Unite în Moldova.

Partidul „Congresul Civic” prin comentariile sale, precum și prin declarațiile liderilor săi, a subliniat câteva puncte principiale în această privință. Primul: părăsirea și degradarea principalei arene sportive a Moldovei este o povară grea pe conștiința tuturor guvernărilor Moldovei începând cu anul 2001 și până în 2018. Al doilea: locul fostului stadion, inclusiv elementele arhitecturale și circumstanțele memoriei istorice, nu pot fi excluse din proprietatea publică și trebuie utilizate ca zonă verde amenajată și modernizată de recreere activă. Al treilea: inițiativa, extrem de nepopulară în rândul societății, privind transmiterea anume a teritoriului acestei clădiri istorice a Chișinăului Ambasadei Statelor Unite este o provocare iresponsabilă. Sursa acesteia – servilismul caricaturizat al reprezentanților puterii politice din Moldova, gata să pună pe altarul unei conjuncturi trecătoare relațiile bune și de lungă durată dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.

Luând în considerare extrema lipsă de independență a actualei guvernări, precum și toate cele menționate supra, „Congresul Civic” propune:

Unu. De a propune Guvernului SUA, prin reprezentanții săi la Chișinău, de a-și revizui intențiile în privința procurării teritoriului Stadionului Republican.

Doi. De a propune Consiliului municipal Chișinău, având ca bază legislația în vigoare, de a lua o decizie privind organizarea și desfășurarea unui referendum local cu privire la soarta de mai departe și scopul utilizării teritoriului fostului Stadion Republican.

Trei. În cazul în care, Consiliul municipal Chișinău nu va fi în stare să obțină majoritatea voturilor în privința organizării acestui scrutin, partidul politic „Congresul Civic” va demara o campanie de colectare a semnăturilor chișinăuienilor în susținerea organizării referendumului local.

Noi considerăm că în cazul unei chestiuni atât de sensibile, care atinge interesele și valorile a sute de mii de orășeni, trebuie luate în considerare nu înțelegerile de culoare și deciziile conspirative, ci exclusiv mecanismele de exprimare a voinței democratice și cele ale democrației directe.

Лента новостей