Independența a eșuat. Unica agendă demnă și corectă este edificarea unei Moldove noi

Declarația Congresului Civic cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova

Astăzi se împlinesc 29 de ani de independență a Republicii Moldova. Astăzi, diferiți politicieni vor susține mai multe discursuri pompoase – despre dificultățile căii alese, despre realizări și provocări, despre noi planuri grandioase și inițiative strategice. Nu se va vorbi despre cel mai important lucru – independența Republicii Moldova a eșuat. Trei decenii înseamnă un termen suficient pentru a pronunța acest verdict dezolant. Dar trei decenii mai înseamnă și o bază solidă pentru renunța în cele din urmă la discursurile false ale simulanților de stat și pentru a trasa contururile unei alte țări care abia urmează să fie întemeiată și edificată.

Anume astăzi ar trebui să recunoaștem că la 27 august 1991, Republica Moldova a fost unica republică în spațiul postsovietic care și-a declarat independența pe jumătate – doar față de URSS care se destrăma, dar de facto, și-a început mișcarea spre restabilirea granițelor României din perioada interbelică. Declarația de independență nu chema spre viitor, nu îndemna spre solidaritate pentru unele obiective noi și provocări necunoscute, dar, în mod nostalgic și răzbunător, „restabilea adevărul istoric” care nu era al țării noastre.

O asemenea „independență pe jumătate” va deveni direcția principală de dezvoltare a unei noi structuri politice. Timp de trei decenii, anume această direcție va fi sursă de formare a unei clase politice trădătoare, a dezbinării geopolitice permanente a societății, a instabilității instituțiilor publice și de drept, a dezintegrării teritoriale, a reversibilității și temporalității oricăror transformări pozitive. Această „independență pe jumătate” va modela pentru mult timp atitudinea elitei noi față de moștenirea economică, tehnică, naturală și culturală a Republicii Moldova exclusiv ca obiect pentru jafuri nepedepsite și pentru îmbogățire prestigioasă. Această „independență pe jumătate” se va solda cu reducerea aproape dublă a populației, pustiirea orașelor și a satelor, falimentul social al majorității absolute a cetățenilor moldoveni.

Toate încercările de modernizare a acestei Moldove s-au ciocnit de o rezistență fără precedent din partea clasei conducătoare de neînlocuit a funcționarilor care au transformat incompetența, venalitatea și sabotajul lor în ideologie de stat dominantă. Acum zece ani, această clasă birocratică a obținut victoria decisivă. Și anume în această perioadă a avut loc discreditarea definitivă a tuturor instituțiilor independenței de stat – de la președinte până la parlament, de la sistemul judiciar până la libertățile civile, de la alegerile democratice până la securitatea politicii externe. Totul a devenit o marfă. Toate au primit un preț. De la un pachet de hrișcă până la o pungă cu onorariu nou pentru trădare.

Piramida birocratică-oligarhică stabilită nu avea nevoie de instituțiile statului. Poporul – singurul suveran al Republicii Moldova – a fost transferat definitiv din categoria constructorilor propriei statalități în ipostaza umilitoare de observatori ai sărbătorii vieții străine.

Și iată că noi vedem cum se prăbușește anume această Moldovă – de clan, extrem de nedreaptă și de învechită. Noi vedem cum ea se prăbușește în uitare. Pleacă în trecut, încercând să-i târască după sine pe toți cei vii, activi, cei care rezistă pe acest pământ. Noi vedem cât de insultător și primitiv este modul în care politicienii parlamentari încearcă să-și aranjeze ultima bătălie pe scrumul unei țări condamnate. Noi vedem cum în acest duel criminal pentru un tron prezidențial simbolic, ei sunt gata să facă orice sacrificii, fără a neglija nici mita, nici înșelăciunea, nici un potențial conflict civil.

Anume de aceea astăzi, 27 august 2020, trebuie să avem curajul și să declarăm deschis: unica agendă decentă și corectă este edificarea unei Moldove noi! Nu a celei care în anul 1991 a moștenit genetica destrămării și a trădării, dar cea care a învățat niște importante lecții politice foarte importante din acești 30 de ani de stagnare politică.

PRIMA. Dacă statul nu poate fi sursă de dezvoltare constantă și de îmbunătățire a calității vieții pentru majoritatea cetățenilor săi, atunci doar hoții și oligarhii au nevoie de un asemenea stat. Prin urmare, statul trebuie să fie social! Nu „obraznicul mănâncă praznicul, rușinosul roade osul”, ci de la bun început, chiar de la temelie să fie orientat spre creșterea socială și dreptate. Statul trebuie să fie în așa fel încât reprezentanți tuturor vârstelor și ai generațiilor actuale să vadă în el un garant al drepturilor lor sociale.

A DOUA. Dacă statul își împarte cetățenii pe categorii de calitate, limbi și naționalități, limitându-le drepturile, atunci un asemenea stat, iarăși, este necesar doar hoților și oligarhilor. Celor care sunt capabili să guverneze doar prin incitarea la ură a unor cetățeni împotriva altora, care nu pot să vadă aceeași linie constructivă a mișcării comune spre viitor. Prin urmare, nici o Moldovă nouă, dezvoltată, modernă nu este posibilă fără recunoașterea existenței unei națiuni civice moldovenești multilingve. O astfel de națiune civică în care oamenii care se consideră moldoveni, români, ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari, evrei se simt în primul rând cetățeni ai Moldovei cu drepturi depline și solicitați.

A TREIA. Dacă într-un stat se vând deputați și președinți, dacă dreptul în țară se rezumă la redistribuirea numerarului negru între judecători, procurori și avocați, dacă alegerile în țară sunt doar un concurs de împărțire a ajutorului umanitar, înseamnă că un asemenea stat este necesar exclusiv hoților și oligarhilor. De aceea o Moldovă nouă poate deveni un stat modern doar prin valorificarea întregului arsenal de mijloace de control civil asupra guvernării, a tuturor nivelelor acesteia, a tuturor reprezentanților aleși și numiți!

Este extrem de dificil să construiești o asemenea țară. Dar a fost insuportabil de complicat să trăiești timp de trei decenii într-o țară în care statul și conducătorii săi și-au declarat independența deplină față de majoritatea cetățenilor lor, de necazurile, aspirațiile și preocupările poporului.

Acum este momentul pentru unele decizii istorice. Sau vom pierde pentru totdeauna și țara noastră iubită, și cetățenia noastră. Sau vom prinde la curaj și vom urca treptele – din trecut într-un viitor modern și echitabil.