Petru Stafi: „Congresul Civic” pune pe primul plan educația. Ce alte priorități va avea formațiunea în viitorul Parlament

Educația, sistemul medical și relansarea economică a Republicii Moldova vor fi primele trei priorități ale Partidului Acțiunii Comune „Congresul Civic” atunci când, în rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, va accede în Parlament. O altă prioritate a formațiunii, poate chiar „prioritatea zero”, este susținerea și dezvoltarea mediului rural. Despre aceasta a comunicat în cadrul unei runde de dezbateri electorale la TV Cimișlia, Petru Stafi, candidatul cu numărul 14 în lista formațiunii.

„Partidul „Congresul Civic” pe primul plan pune educația, începând cu cei șapte ani de acasă, apoi grădinița, școala, liceul și toate terptele până se formează personalitatea. A doua prioritate este medicina, întrucât domeniul medicinei în Republica Moldova este poate chiar și mai prost decât educația. A treia prioritate, noi credem că, este relansarea economică care va pune bazele unei restratări, unei porniri noi în viața de zi cu zi a cetățenilor Republicii Moldova”.

„Toate aceste trei priorități sunt indispensabile, sunt legate în așa fel încât, dacă cetățenii de la naștere au o educație corectă, au o îngrijire medicală corectă, atunci își formează o bază de cunoștințe și au o stare de sănătate care îi permite cetățeanului pe parcursul vieții să muncească și să ducă un mod sănătos de viață”, a menționat candidatul la funcția de deputat din partea „Congresului Civic”.

În altă ordine de idei, Petru Stafi a menționat că „veșnicia s-a născut la sat”, iar o bună parte din cetățenii Republicii Moldova „au pornit de acolo, au rude, familie, prieteni, colegi care au pornit și locuiesc în mediul rural”. „Din acest punct, consider că mediul rural pentru Republica Moldova trebuie să fie prioritatea nr. 0 (zero)”.

„Aici zic de aceeași școală, același punct medical, aceleași drumuri, aceeași colectare a deșeurilor și, după cum bine știm, în mediul rural sunt foarte puține locuri de muncă. Aceste probleme sunt în toate localitățile rurale din Republica Moldova. Iată de ce, cred că guvernarea ar trebui să facă așa o prioritate pentru mediul rural, astfel ca întreprinderile mici și mijlocii, sau cele individuale cu unul sau doi angajați, să aibă posibilitatea de a porni o afacere și a se dezvolta și să aibă la dispoziție o perioadă de timp pentru a-și „pune pe picioare” această afacere. Aceste întreprinderi nu trebuie să plătească niciun impozit timp de 2-3 ani, ca să se poată dezvolta și crea noi locuri de muncă”.

Nu în ultimul rând, activând în domeniul transporturilor, candidatul Partidului Acțiunii Comune a mai spus că la ziua de astăzi în Moldova avem o criză acută de șoferi, tractoriști, sudori, electricieni sau oricare altă profesie din domeniul profesional-tehnic.

Adresându-se către alegători, Petru Stafi i-a îndemnat să facă alegerea corectă și să susțină Partidul Acțiunii Comune „Congresul Civic”, nr. 2 în buletinul de vot la alegerile din 11 iulie, pe lista căruia se regăsesc profesioniști din toate domeniile.

„Faceți alegerea corectă, alegeți profesioniști, oameni care nu au fost implicați în diferite scheme, nu au averi nedeclarate. „Congresul Civic” va fi partidul care în următorul Parlament va veni cu agenda zilei, deoarece noi avem acel program care a fost înaintat încă acum jumătate de an pentru a fi discutat public și care a fost refuzat de toate partidele întrucât nu le convine”.

Лента новостей