Marc Tkaciuk: „Congresul Civic iese din fracțiunea parlamentară Alternativa”

Întotdeauna și pretutindeni fracțiunile parlamentare au fost create și sunt create pentru a uni politicieni cu viziuni politice comune, pentru apărarea în comun a acestor viziuni sau, cel puțin, a tot ceea ce s-a promis împreună alegătorilor în cadrul alegerilor.

Există viziuni comune, există obiective și strategie comune, există responsabilitate comună pentru fiecare cuvânt rostit, pentru fiecare promisiune electorală – înseamnă că există fracțiune. Nu există toate acestea? – Înseamnă că nu există fracțiune.

Nici eu, nici colegii mei din „Congresul Civic” nu înțelegem sensul existenței unei asemenea fracțiuni parlamentare, în care participanții ei declară cu voce tare că „nu mai poartă responsabilitate pentru acțiunile și declarațiile colegilor din cadrul asocierii”. Și, în același timp, rămân împreună!

În situația creată, orice ambiguitate este inadmisibilă. Și, prin urmare, Congresul Civic iese din fracțiunea parlamentară „Alternativa”. Aceasta este singura modalitate moral acceptabilă de a răspunde onest și deschis pentru toate declarațiile sale, pentru toate acțiunile sale trecute și viitoare, pentru toate promisiunile expuse în programul electoral.

Blocul ALTERNATIVA s-a lansat oficial în campania electorală: „Este timpul pentru o guvernare responsabilă și o Moldovă prosperă”

Blocul ALTERNATIVA s-a lansat oficial în campania electorală:
„Este timpul pentru o guvernare responsabilă și o Moldovă prosperă”

Blocul electoral ALTERNATIVA și-a lansat astăzi, 29 august, oficial campania pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, prezentând un program axat pe dezvoltare economică, justiție echitabilă și modernizarea țării.

Evenimentul a reunit membrii și liderii blocului, care au transmis un mesaj comun: Moldova are nevoie de un Parlament profesionist, care să lucreze pentru cetățeni și nu pentru interesele de partid.

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul MAN, a subliniat că echipa blocului ALTERNATIVA are experiența și capacitatea de a aduce rezultate concrete în toată țara:

„Afirm cu toată răspunderea că avem soluții și suntem gata să furnizăm rezultate foarte rapid pentru țară, pentru cetățeni, oriunde s-ar afla ei. Aceste soluții le-am gândit împreună. Ele sunt serioase și cu adevărat vin să rezolve rapid problemele oamenilor. Multe dintre idei au fost discutate și au venit nemijlocit din dezbaterile pe care le-am avut în peste 300 de localități din Republica Moldova.”

Alexandr Stoianoglo, ex-procuror general, a vorbit despre necesitatea de a readuce legea și dreptatea în centrul vieții publice:

„A sosit timpul să demonstrăm că Legea este una pentru toți, că un Parlament care respectă legile nu este ceva imposibil, ci o normalitate. Oamenii din Moldova așteaptă dreptate mai mult decât toate celelalte schimbări la un loc. Și noi vom demonstra că dreptatea pentru fiecare nu este un slogan, ci este regula principală a supraviețuirii și prosperității țării noastre.”

Fostul prim-ministru și actualul lider al PDCM, Ion Chicu, a declarat că Parlamentul trebuie să devină motorul modernizării economice:

„Toți cetățenii, inclusiv antreprenorii, investitorii și fermierii așteaptă să vadă în Parlament un centru al transformărilor, al reformelor populare autentice. Reforme care oferă stimulente pentru dezvoltare, încurajează inițiativele, atrag investiții de pretutindeni și care rezolvă cele mai serioase probleme în energetică, transport și sistemul bancar.”

Mark Tkaciuk, unul din lideri al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, a evidențiat caracterul practic și unitar al echipei ALTERNATIVA:

„Suntem oameni care au demonstrat că faptele corespund vorbelor. Nu mergem în Parlament pentru funcții, ci pentru a construi o Moldovă unită, dezvoltată și respectată în Europa. Vrem să transformăm Parlamentul dintr-un spațiu al conflictelor într-un spațiu al construcției, unde se lucrează pentru pace, justiție socială, locuri de muncă și un sistem medical de calitate.”

Blocul ALTERNATIVA își propune să le ofere cetățenilor Republicii Moldova o guvernare responsabilă, previzibilă și orientată spre oameni, aducând în prim-plan profesionalismul și inițiativa.

Blocul Alternativa propune măsuri economice concrete pentru dezvoltarea Republicii Moldova

Blocul Alternativa propune măsuri economice concrete pentru dezvoltarea Republicii Moldova

Echipa Blocului Alternativa a prezentat astăzi, 28 martie 2025, o viziune economică clară, având ca scop stimularea investițiilor și transformarea economiei naționale într-o sursă de finanțare durabilă pentru nevoile bugetare și sociale ale țării. În centrul acestei viziuni se află liberalizarea activităților economice și crearea unui mediu antreprenorial mai prietenos, fără presiuni din partea statului.

În acest context, Blocul Alternativa propune eliminarea barierelor administrative, reducerea controalelor statului asupra afacerilor și asigurarea unui cadru echitabil pentru antreprenori prin înființarea unei instituții independente care să apere interesele acestora.

În ceea ce privește sectorul fiscal, Blocul Alternativa susține scutirea de la plata impozitului pe venitul nedistribuit al întreprinderilor, iar plata acestuia să fie realizată doar în momentul distribuției dividendelor.

De asemenea, propunerea de simplificare a legislației fiscale și reducerea numărului taxelor locale va sprijini micile afaceri, iar regimul fiscal al Zonelor Economice Libere va fi revizuit pentru a le face mai atractive pentru investitori. În acest sens, sectorul agricol va beneficia de un regim diferențiat de impozitare, susținând astfel dezvoltarea acestuia.

Blocul Alternativa își propune să investească semnificativ în infrastructura publică, incluzând transporturile, rețelele de apă și canalizare, precum și sectorul energetic, cu obiectivul de a crește investițiile anuale în aceste domenii până la 10% din PIB.

Printre măsurile incluse în acest plan se numără fondarea unei Bănci de Stat pentru Investiții, care va sprijini modernizarea infrastructurii și va atrage capital privat, inclusiv din fonduri europene.

În plus, printr-o politică externă activă, Blocul Alternativa va lucra pentru eliminarea barierelor comerciale, extinderea piețelor de export și protejarea producătorilor autohtoni.

Pe lângă infrastructura fizică, Blocul Alternativa pune un accent deosebit pe digitalizarea economiei, extinderea serviciilor guvernamentale online și susținerea sectorului IT. De asemenea, sprijinirea IMM-urilor prin regimuri fiscale avantajoase și susținerea acestora în procesul de internaționalizare sunt priorități clare ale programului economic.

În domeniul agricol, Blocul Alternativa propune un program național de irigare a terenurilor agricole, având ca scop creșterea suprafețelor irigate până la 15% din totalul terenurilor agricole până în 2030. În paralel, se va crea un Fond de Stat de Garantare a creditelor pentru fermieri, iar subvenționarea livrărilor de produse agricole către sectorul zootehnic va contribui la creșterea valorii adăugate.

Programul economic propus se axează și pe revitalizarea sectorului zootehnic, sprijinind investițiile în fermele zootehnice, modernizarea acestora și integrarea lor mai profundă în agricultură, ceea ce va conduce la creșterea productivității și îmbunătățirea fertilității solului.

Blocul Alternativa promovează, de asemenea, dezvoltarea regională prin crearea de platforme industriale multifuncționale, susținerea clusterei industriale și modernizarea infrastructurii de transport. În acest context, vor fi realizate investiții majore în modernizarea Aeroportului Internațional Chișinău și deschiderea Aeroportului de la Mărculești, ceea ce va contribui la creșterea capacității de transport a țării.

Programul detaliat de redresare economică a Republicii Moldova, propus de Blocul Alternativa, poate fi vizualizat aici.