40 de orașe. Autonomie fiscală și o Revoluție comunală. Congresul Civic a propus propriul proiect de reformă administrativ-teritorială.

Версия на русском языке.

În cadrul forumului organizat de Friedrich Ebert Stiftung, pentru prima dată a avut loc o discuție între reprezentanții puterii, opoziției și societății civile.

Marc Tkaciuk, folosind tribuna acestui forum, a prezentat planul sistemic al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic privind modernizarea social-economică a regiunilor Republicii Moldova. Acesta este primul și, deocamdată, singurul proiect alternativ venit din partea opoziției parlamentare.

Publicăm înregistrarea video a discursului lui Marc Tkaciuk și versiunea textuală extinsă a acestuia.

Acest discurs ar putea începe cam așa: «Astăzi, Republica Moldova se află în fața unei provocări istorice. Problema reformei administrativ-teritoriale nu este o chestiune de schimbare a firmelor de pe primării sau de optimizare contabilă a cheltuielilor bugetare. Este o chestiune de supraviețuire fizică a regiunilor Moldovei – a satelor și orașelor, de păstrare a suveranității și de relansare a economiei naționale».

Sau poate că nu? Poate nu merită să ridicăm tonul până la un asemenea nivel de patos?

Poate că toată această agitație în jurul reformei este doar o chestiune de simplificare a sarcinilor administrative și politice pentru partidul de guvernare? – Mai puține raioane și niciun cuvânt despre teritoriul nostru de peste Nistru. Mai puține primării. Mai puțini primari la alegeri. O concentrare mai bună a atenției și o probabilitate mai mare de victorie electorală pentru partidul de guvernare.

Cel puțin, nu se vede o legătură evidentă între reforma administrației publice locale anunțată de putere și creșterea demografică, creșterea numărului locurilor de muncă, dezvoltarea educației și a inovației.

Desigur, asta nu înseamnă că o asemenea legătură nu există. Dar formularea acestei reforme, în opinia noastră, trebuie făcută altfel.

Să fim sinceri. Toate, fără excepție, proiectele și reformele puterii din ultima perioadă se reduc la o singură acțiune – reducerea. Ea poate fi numită optimizare, amalgamare. Dar asta nu schimbă esența. Rețeta succesului este una singură: reducerea mecanică. A spitalelor. A școlilor. A raioanelor și a primăriilor rurale. Lichidarea administrațiilor „nerentabile”, comasarea satelor mici în conglomerate mari. În majoritatea cazurilor, împotriva voinței oamenilor. – Iată toată reforma.

Un accent important în proiectul puterii este pus pe digitalizare, care ar trebui să ajungă în mediul rural după lichidarea majorității primăriilor, sub forma unor centre de servicii publice. Înlocuirea empatiei cu formatul digital este o tendință a vremurilor, însă există două particularități. Serviciile vor fi prestate de ASP contra cost. Apar întrebări legitime: ce împiedică acest lucru să fie făcut astăzi? Cine va plăti activitatea (prezența) angajatului ASP în fiecare primărie lichidată sau existentă de nivelul întâi? Orice răspuns reprezintă o capcană pentru autorii proiectului prezentat de Cancelaria de Stat.

Următorul moment important. Principala sursă — motorul — dezvoltării nu este crearea unor stimulente pe termen lung, a unor generatoare de inițiative locale și regionale, ci un anumit tip de sprijin extern. Mai mult, nu unul actual, ci unul viitor. În numele acestuia parcă se și întâmplă totul. Și acum, dacă citim reforma guvernamentală, nu vom găsi obiective clare și precise legate de lansarea unui sistem autonom și auto-dezvoltat al comunităților locale. Vedem un model parazitar, construit pentru comoditatea completării application forms.

Și, în sfârșit. În istoria diverselor reforme din ultimii ani există, de regulă, mereu un anumit exemplu internațional invocat drept model canonic și reper. Tradițional, și în acest caz este vorba despre experiența statelor baltice.

Trebuie recunoscut: în multe cazuri apelul la experiența de modernizare a țărilor baltice este pe deplin justificat și organic. Dar nu și în acest caz. Pare să fie ignorat în mod conștient faptul că în regiunea baltică a existat, din punct de vedere istoric și istorico-geografic, un tip cu totul diferit de așezare rurală, de tip fermieresc dispersat. Însăși structura locuirii acolo s-a format de-a lungul secolelor prin gospodării izolate și grupuri de ferme — „viesi” sau „mõisad”, unde gospodăriile sunt răspândite la distanțe uriașe unele de altele printre păduri și mlaștini. În aceleași Estonia sau Letonia, segmentul populației rurale constituie doar aproximativ 31–32%.

Moldova însă este organizată fundamental diferit! În țara noastră, timp de secole, s-a format un sistem compact-comunitar, uniform și dens de așezare a satelor de diferite dimensiuni. Satul moldovenesc nu este un lanț de gospodării dispersate, ci o comunitate mare, densă, înrădăcinată istoric, cu propria infrastructură centrală bine conturată. Spre deosebire de statele baltice, la noi în mediul rural continuă să locuiască peste 50% din populația țării.

Nu aș vrea să consum timpul doar pe partea critică. Despre aceasta vorbesc, și pe bună dreptate, foarte mulți.

Întâlnirea de astăzi se deosebește fundamental de alte discuții prin faptul că nu discutăm doar proiectul puterii. Astăzi voi prezenta o versiune scurtă a proiectului Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic. Acesta se numește „40 de orașe. Autonomie fiscală și revoluție comunală”.

Rădăcinile acestui proiect merg până în anul 2010. Din 2010, anumite părți ale acestuia au fost prezentate public. Iar unii dintre cei prezenți își amintesc foarte bine aceste subiecte.

Voi spune din start că acest proiect nu se intersectează deloc cu reforma anunțată de actuala guvernare, însă are puncte comune cu ideile exprimate în documentele programatice ale Partidul Nostru al lui Renato Usatîi și, parțial, cu proiectul prezentat recent de Vasile Tofan.

Așadar. Esența abordării.
Teza întâi. Arhitectura „40 de orașe” și păstrarea democrației locale

Locomotivele și factorii declanșatori ai dezvoltării țării trebuie să devină orașele existente — actualele centre raionale. Orașul este centrul diferitelor forme de administrare, al dezvoltării orientate, locul potențialei creșteri a locurilor de muncă și al atragerii investițiilor.

Imediat, în contrapunct: adversarii noștri propun Moldovei un fenomen urbanistic unic — dezurbanizarea. În proiectul puterii, peste 20 de orașe-centre raionale sunt private de facto de acest statut printr-o simplă semnătură birocratică și transformate în așezări decorative la marginea vieții. Probabil autorii cred că, dacă retragi unui oraș funcțiile administrative, acesta se va transforma automat într-un oraș-grădină, într-un polis înfloritor. Experiența practică a Moldovei arată că majoritatea fostelor centre raionale care și-au pierdut acest statut au degradat rapid până la nivelul unor sate mari și nu mai pretind la statut urban.

Noi propunem contrariul — o ridicare bruscă a statutului orașelor.

Actualele raioane trebuie să se transforme în municipii, în cadrul cărora fostul centru raional devine centru municipal.

În versiunea noastră, reforma APL arată astfel. Există o primărie municipală, însă în interiorul municipiului funcționează și își păstrează autonomia primăriile rurale și orășenești. Fostele centre raionale, precum Soroca, Cahul, Ocnița, Edineț, devin centre municipale, iar toate satele din jurul lor își păstrează propriile autorități locale.

În acest punct se încheie asemănarea exterioară cu proiectele lui Vasile Tofan și Renato Usatîi. În municipiile lor, primăriile rurale se transformă în preturi cu șefi numiți.

Abordarea noastră: nu poți lupta pentru o nouă calitate înaltă a vieții sacrificând în același timp democrația locală, autoadministrarea, chiar și a unei comunități mici. Însuși faptul existenței democrației locale și al autoadministrării reprezintă deja un semn esențial al calității vieții.

Înțelegem diferența dintre posibilitățile unei comunități mici de câteva sute de cetățeni și cele ale unor primării mari (cu peste 3000 de locuitori). Însă experiența internațională arată că optimizarea și reducerea organelor democrației locale, atunci când în satele mici sunt lichidate consiliile și acestea sunt unite în comune mari, nu duc nici la eliberarea resurselor, nici la utilizarea eficientă a fondurilor eliberate și nici la o atenție mai mare față de localitățile mici. Dimpotrivă, pierzând reprezentarea directă, satele mici se transformă instantaneu în „copiii vitregi” ai noii comunități extinse. Toate resursele încep să fie direcționate spre centrul comunei, iar periferiile pur și simplu dispar.

Primăriile mici trebuie să dispună de un cerc întreg de competențe esențiale, care reprezintă un factor-cheie al viabilității comunităților și al menținerii calității vieții: amenajarea teritoriului, gestionarea terenurilor comunitare și a pășunilor, servicii sociale și administrative primare.

De aceea, „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” pledează exclusiv pentru fuziunea voluntară a autorităților administrației publice locale de nivelul întâi. Totodată, vedem o utilitate profundă în cooperarea primăriilor mici pentru soluționarea sarcinilor comune prin colaborare intermunicipală, fără pierderea statutului lor juridic și fără pierderea consiliilor alese. Primăriile trebuie să fie conduse de primari aleși de comunități, nu de persoane numite din municipiu. Fuziunea trebuie să fie, de asemenea, rezultatul voinței locuitorilor comunității sau comunei de nivelul întâi al administrației locale, exprimată prin referendum.

Al doilea. Autonomia fiscală: trecerea de la dependență la dezvoltare sustenabilă

Orice structură administrativă este moartă dacă nu are loc o reînnoire sistemică și previzibilă a resurselor financiare. Actuala putere propune menținerea actualului sistem financiar profund viciat, adăugând la acesta promisiuni de ajutor european și prime unice acordate primăriilor pentru fuziuni voluntare. Prime pentru lichidarea primăriilor.

O astfel de motivație consumist-parazitară, bazată pe obținerea și distribuirea sprijinului donatorilor, nu va deveni niciodată fundamentul autonomiei regionale și locale.

Primăria moldovenească ajunge să semene cu un cerșetor profesionist cu certificat european.

Primarii sunt puși să concureze nu în privința capacității de a atrage producții reale și de a crea locuri de muncă, ci în privința modului în care își redactează mai „frumos” și mai „compătimitor” cererile de granturi. Aceasta transformă administrația locală într-o loterie: cine are formularul mai bine scris primește și alimentarea cu apă. Considerăm această abordare umilitoare pentru cetățeanul moldovean. Regiunile nu trebuie să cerșească ceea ce le aparține de drept.

„Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” pledează pentru o descentralizare fiscală radicală. Sistemul trebuie să devină auto-dezvoltat și autoguvernat, fără tutelă permanentă, fără verificări și fără mediere politică din partea guvernului central.

Propunem instituirea unui sistem strict cu două niveluri de distribuire a impozitelor:

La nivelul întâi (primăriile rurale) trebuie să rămână:

1. 100% din impozitul pe venit al persoanelor fizice (IPF) — aceasta va crea o motivație directă pentru autoritățile locale rurale de a susține ocuparea legală și de a crea locuri de muncă la nivel local.
2. 100% din impozitul pe profitul persoanelor juridice sau din impozitul pe cifra de afaceri, în cazul regimului simplificat de impozitare pentru gospodăriile țărănești individuale, întreprinderile mici și mijlocii, trebuie să rămână în gestiunea autorității APL.

La nivelul al doilea (centrul municipal) trebuie, în mod similar, să rămână:

1. 100% din impozitul pe venitul persoanelor fizice, colectat la locul de înregistrare a locului de muncă al angajatului.
2. 100% din impozitul pe profitul persoanelor juridice sau din impozitul pe cifra de afaceri, în regimul simplificat de impozitare pentru întreprinderile mici, mijlocii și mari, firmele și companiile, trebuie să rămână în gestiunea autorității APL de nivelul al doilea.

Păstrarea la nivel local a impozitelor menționate mai sus va genera pentru noile municipii bugete de dezvoltare de ordinul milioanelor, care le vor permite să planifice proiecte pe termen lung fără a depinde de Ministerul Finanțelor.

Dar cea mai importantă idee a reformei noastre fiscale este introducerea principiului inversiei impozitului pe profit: cu cât mai departe de Chișinău, cu atât mai mic impozitul.

Acest principiu poate viza atât condițiile de impozitare ale parcurilor IT, ale zonelor economice libere, cât și ale zonelor economice speciale destinate cooperării transfrontaliere și transregionale cu Ucraina și România. De exemplu: reparația locomotivelor, vagoanelor și cisternelor ucrainene și locale la stația Basarabeasca, reparații sau vopsire acreditată a mijloacelor aeriene la Mărculești, rafinare de petrol la Giurgiulești, parc de turbine eoliene sau panouri solare la Briceni, precum și întreținerea și reparația automobilelor la Ungheni.

Priviți experiența internațională. De ce se dezvoltă regiuni cândva depresive din Polonia, sudul Italiei sau zonele speciale din Irlanda? Pentru că statul introduce stimulente fiscale. Astăzi, un investitor nu are niciun motiv să meargă la Briceni sau Taraclia — acolo sunt aceleași taxe ca în capitală, dar distanța logistică este enormă. Dacă vom stabili prin lege că impozitul pe profit al întreprinderilor scade proporțional cu distanța față de Chișinău (până la o cotă zero în municipiile de frontieră din nord și sud), businessul va curge în regiuni. Orașele-municipii se vor transforma imediat în „refugii fiscale” interne, generând locuri de muncă.

Al treilea. Revoluția comunală

Într-o astfel de abordare, centrele municipale urbane acționează ca huburi de infrastructură și operatori ai dezvoltării. Ele devin surse de decizii manageriale, de bugete corespunzătoare și de competențe inginerești și de proiectare.

Anume ele, și nu granturile situaționale și de scurtă durată, inițiază și susțin acele transformări din satele noastre care urmează să devină adevărata revoluție comunală în mediul rural.

Adică, pentru prima dată după mulți ani, apar premisele de a crea ceea ce nu există — gospodăria comunală în mediul rural. Adică un sistem de alimentare cu energie și resurse (gaz, energie termică, apă), alimentare cu apă și canalizare, salubrizare și amenajare a teritoriului.

Autonomia fiscală este combustibilul pentru motorul nostru principal — Revoluția comunală. Centrele municipale (cele 40 de orașe reînviate) vor deveni centre de proiectare a dezvoltării întregii zone înconjurătoare, orientate spre creșterea radicală a standardelor de calitate a vieții.

Astăzi, un sat mic de 600 de locuitori nu este capabil, de unul singur, să construiască stații moderne de epurare, să introducă un sistem centralizat de alimentare cu apă, să construiască o stație de sortare a deșeurilor sau să întrețină un greder pentru drumuri, inclusiv pentru curățarea lor în perioada de iarnă. În cazul nostru, logica este simplă. Orașul trage satul după el. Centrul municipal proiectează și construiește un cadru infrastructural unic pentru întreaga sa zonă:

— Sisteme moderne magistrale de alimentare cu apă și canalizare;
— Energie locală și rețele de termoficare;
— Crearea unei rețele de drumuri intercomunale de calitate;
— Crearea unui sistem de colectare și transport al deșeurilor către punctele de sortare și valorificare;
— Lansarea unui transport municipal regulat.

În același timp, satele — atât cele foarte mici, cât și cele mari — primesc un impuls de dezvoltare bazat pe accesul la instrumente moderne de calitate a vieții și de modernizare. Menționez: acest impuls nu neagă nici istoria locală, nici cultura memoriei comunității, nici complexul de meșteșuguri tradiționale sau businessuri locale specifice peisajului (fie că este vorba despre agricultură ecologică, apicultură, meșteșuguri tradiționale sau turism etnografic).

Aceasta este o revoluție urbanistică și comunală în același timp. Implicăm comunitățile democratice chiar și ale celor mai mici localități în procesul de modernizare totală, asigurându-le acces egal la centre de sănătate, educație, infrastructură comunală și energie.

Stimați prieteni.

„Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” propune o paradigmă fundamental diferită, dar constructivă. Reforma APL trebuie să nu fie una de constrângere fiscală, ci una de stimulare. Scopul nostru nu este economisirea pe agrafe și salarii ale contabililor din sate, ci dezvoltare pe scară largă. Iar această concepție se bazează pe trei piloni: „40 de orașe-municipii”, „Autonomie fiscală” și „Revoluție comunală”.

Care este diferența conceptuală fundamentală dintre reforma „Congresului Civic” și abordările oponenților noștri? Reforma „Congresului Civic” nu este o încercare pasivă și permanentă de adaptare la consumul de resurse externe de tip grant. Noi nu propunem „absorbirea bugetelor”, ci provocarea intenționată a dezvoltării în toate formele sale.

Unii dintre oponenții noștri cred sincer că guvernarea înseamnă un fel de completare eternă a tabelelor Excel sub supravegherea atentă a unor consultanți experimentați. Concepția lor seamănă cu un cult cargo: ei cred cu sfințenie că, dacă „vopsești” mecanic pe harta administrativă a Moldovei primăriile „incomode”, atunci va coborî imediat harul sub formă de tranșe nesfârșite, iar în locul consiliilor sătești închise vor apărea de la sine supermarketuri. Aceasta nu este nici măcar reformă, ci un fel de șamanism administrativ naiv.

Noi suntem convinși: dimensiunea unei localități nu este un factor decisiv al succesului. Importantă este calitatea vieții, calitatea guvernării și profunzimea legăturilor sociale. În modelul nostru, comunitățile mici încetează să mai fie consumatori pasivi de subvenții. Noi lansăm un set complex de stimulente economice, juridice și fiscale care trezesc energia internă a oamenilor.

Dar economia este doar jumătate din ecuație. Reforma noastră se bazează direct pe participarea civică activă, pe patriotismul local și de peisaj al comunităților, oricât de mici ar fi acestea.

Noi transformăm identitatea locală într-un factor puternic de modernizare. Când oamenii sunt mândri de istoria locului lor, când simt responsabilitate personală pentru echilibrul ecologic al râului, pădurii, câmpurilor, fânețelor și pășunilor, ei încetează să mai fie „locuitori temporari”.

Participarea civică și patriotismul „patriei mici” devin un activ economic real, care menține oamenii pe loc mai puternic decât orice promisiuni venite din centru.

Lecții istorice și drumul către un consens național

Stimați colegi, haideți să ne amintim istoria.

În 1999, sub presiunea creditorilor externi, în Moldova a fost realizată o trecere grăbită la județe. O analogie involuntară o provoacă și noua reformă a actualei guvernări, unde din nou, în esență, județele sunt numite raioane. Atunci nu a fost atins niciun consens — nici politic larg, nici național. Reforma a fost percepută de cetățeni ca fiind străină și impusă de sus.

La ce a dus acest lucru?

La faptul că județele nu au înregistrat un impuls de dezvoltare, iar fostele centre raionale, care nu au devenit centre de județ, precum și raioanele în sine, au început să piardă potențial economic, cultural și uman. Reforma a generat neînțelegere și nemulțumiri masive. De aceea, noii guvernări care au venit în 2001 nu le-a fost deloc greu să anuleze această reformă, să revină la sistemul de raioane ușor de înțeles pentru oameni și să lanseze propria lor model de APL, care funcționează cu succes de un sfert de secol.

Din greșelile trecutului ar trebui, cel puțin din când în când, să învățăm. Dacă reprezentanții puterii vor încerca și de această dată să impună proiectul lor „cu forța”, folosind șantaj economic și constrângere ascunsă, rezultatul va fi previzibil. În perioada următoarelor alegeri parlamentare, teza privind anularea acestei reforme necugetate și artificiale va deveni cel mai popular slogan al tuturor partidelor de opoziție, fără excepție. Și o vor anula chiar la prima ședință a noului parlament. Țara se va cufunda din nou în haosul redesenării granițelor administrative, pierzând ani și milioane de resurse, doar pentru că cineva din Chișinău a decis să se joace cu „lego” cu oameni vii și regiuni întregi.

De aceea, în opinia „Congresului Civic”, cea mai bună, cea mai onestă și mai legitimă variantă de lansare a reformei este o dezbatere națională și un referendum național.

Trebuie să oferim poporului, tuturor locuitorilor Republicii Moldova, o alegere conștientă între două, poate chiar trei proiecte de dezvoltare absolut transparente: fie proiectul cu 10 raioane și 300 de primării, fie cel cu 40 de municipii și democrație locală.

O astfel de soluție privind soarta țării va fi cu adevărat europeană, solidă și matură. O decizie luată printr-un plebiscit național va dobândi o legitimitate de fier. Nici o putere viitoare nu va îndrăzni să o anuleze, iar regiunile vor primi un vector stabil și garantat de dezvoltare pentru următoarele cinci decenii.

Concluzie

Stimați colegi! Ni se propune un proiect al sărăciei gestionate și al închiderii regiunilor sub pretextul lipsei de bani. „Congresul Civic” propune un proiect de dezvoltare și îmbogățire gestionată, bazat pe dezvăluirea forțelor interioare ale pământului nostru.

Trebuie să păstrăm democrația în satele mici, să trezim inițiativa civică, să oferim libertate economică și statut orașelor și să le conectăm într-un sistem modern de infrastructură comunală. Doar astfel vom opri depopularea, vom aduce oamenii acasă și vom construi o Moldovă puternică și autosuficientă. Doar o astfel de Moldovă poate fi cu adevărat europeană.