Iurie Muntean: „Partidul Acțiunii Comune nu are stăpâni – Congresul Civic depinde doar de cetățeni”

Candidatul la funcția de deputat, Iurie Muntean, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că sarcina principală a Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic în timpul campaniei electorale nu este disputa cu dare de aprecieri personale adversarilor politici ci prezentarea și informarea cetățenilor despre Planul de acțiuni – Planul celor Cinci modernizări pentru Moldova.

Muntean a explicat că principala misiune de campanie electorală a Partidului Acțiunii Comune o va constitui întâlnirile cu cetățenii și că pentru realizarea acestui lucru se va cheltui aproape tot bugetul de campanie.

Scopul nostru nu este să intrăm în discuții sterile cu adversarii, vrem să ajungem la un număr cât mai mare de alegători pentru a le prezenta planul nostru – Cinci modernizări pentru Moldova”, a spus Muntean.

Făcând referire la bugetul campaniei electorale, Muntean a spus că acesta este format din donații din partea simpatizanților: „Nu avem stăpâni, nici din Moldova, nici din străinătate. Depindem doar de cetățenii moldoveni care ne acordă donați și care sunt documentate, putînd a fi supuse oricărei verificări în orice moment”, a explicat acesta.

Anterior, Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic, a invitat formațiunile politice moldovenești să ia parte la discuții referitoare la principalele probleme cu care se confruntă statul moldovean pentru a găsi modalități de depășire a acestora, dar, reprezentanții mai multor formațiuni politice au refuzat să participe.

Planul Cinci modernizări pentru Moldova este un document cuprinzător pentru restabilirea funcționalității statului moldovean și prevede acțiuni de decriminalizare a sistemului politic, consolidarea justiției sociale ca bază pentru dezvoltarea țării, eliminarea economiei tenebre și a schemelor mafiotice, retehnologizarea industriei și adaptarea la piețele globale, prioritatea dezvoltării științei prin restaurarea Academiei de Științe și stimularea sistemului de învățământ la toate nivelurile în cooperare cu parteneri străini. În aceleași timp, o componentă importantă a Planului Cinci modernizări pentru Moldova este dată de „revoluția verde” — rezolvarea problemelor ecologice pe termen lung, accesul populației la apă potabilă și garantarea unui mediu de viață favorabil.

În plan extern Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic militează pentru stabilitatea regională prin abandonarea logicii confruntării, consolidarea neutralității statului moldovean și contribuția Republicii Moldova la stabilitate pe termen lung în sud-estul Europei.