PAS pune bazele accelerării mecanismelor de centralizare – satele vor merge spre dispariție. „Congresul Civic” propune investiții sectoriale în regiunile țării

„Congresul Civic” constată că regiunile Moldovei, inclusiv cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, nu trebuie să se aștepte la rezultate de la programul Partidului Maiei Sandu. Candidatul la funcția de deputat din partea formațiunii Iurie Muntean a menționat în cadrul unui briefing de presă că, după capitularea lui Igor Dodon în fața PAS, regiunile țării au ajuns în fața riscului iminent de a se confrunta cu o accelerare a centralizării puterii ascunse sub masca împărțirii echitabile a impozitelor.

Comentând situația politică din Moldova, Muntean a fost nevoit să recunoască că „iată-iată, la aceste alegeri va învinge o forță care, pe lângă toasturi și urările de bine, așa și nu a propus nimic altceva societății”. Este vorba de Partidul Acțiune și Solidaritate.

„Anume acesta, conform rezultatelor tuturor sondajelor, ar putea obține puterea absolută în Moldova.  Iar această putere i-a fost deja oferită pe tavă, în primul rând de cei care, din toate puterile, încercau să se poziționeze drept apărători ai statalității moldovenești, dar s-au dovedit a fi preocupați doar de imunitatea lor parlamentară. În locul unei lupte publice deschise, Igor Dodon a propus laș negocieri Partidului Acțiune și Solidaritate”.

În legătură cu aceasta, politicianul a îndemnat oamenii din regiuni să chibzuiască minuțios înainte de a decide pe cine susțin la alegeri, aducând drept exemplu prevederea programului PAS privind orientarea a 50% din taxa pe resurse naturale și 100% din taxa pentru folosirea drumurilor direct în bugetele localităților.

„Congresul Civic” nu poate fi de acord cu această viziune. În primul rând pentru că aceasta nu e acea situație când se poate, pur și simplu, „de a lua și împărți”. Pentru că nu se va reuși o împărțire egală. „Drumurile sunt la fel de rele în toate localitățile țării, dar în majoritatea dintre ele sunt foarte puțini plătitori de impozite, iar în altele – foarte mulți”.

„Această inițiativă nechibzuită a PAS va duce la accelerarea centralizării. Doar două-trei localități din țară vor continua să crească și să se dezvolte, în timp ce celelalte vor continua să se dărâme de două ori mai repede”, a subliniat Muntean.

Făcând trimitere la „Planul celor cinci modernizări”, Partidul Acțiunii Comune propune de a identifica pe harta țării potențiale puncte de creștere și de a demara o campanie de dezvoltare completă a regiunilor, direcționând către acestea investiții din partea Băncii de stat, care urmează a fi fondată.

„Această instituție bancară va finanța direct proiectele naționale, inclusiv, cu atragerea unor granturi internaționale, precum și creditarea cu rata zero a afacerilor inovative. Pe lângă alte propuneri în domeniul dezvoltării economice, aceasta va ajuta la relansarea urbanizării teritoriului Moldovei, stopată odată cu căderea Uniunii Sovietice”.

Făcând accent pe „Planul celor cinci modernizări”, „Congresul Civic” a invitat Partidul Acțiune și Solidaritate la dezbateri în cadrul cărora propune o discuție publică, deschisă, privind căile ieșirii țării din situația de criză și este pregătit să demonstreze prin cifre și fapte că programul PAS va duce Moldova într-un impas și mai mare. „Congresul” asigură că „își poate permite asemenea note dure și categorice”, deoarece „Planul celor „cinci modernizări pentru Moldova”, propus de formațiunea noastră, este o carte întreagă, asupra căreia au muncit nu acrobați de circ și PR-iști, dar specialiști cu renume”.

Răspunsul la invitația cu privire la dezbaterile publice, „Congresul” îl așteaptă nu mai târziu de ora 12:00 a zilei de 24 iunie 2021. „Alegerea orei și locului desfășurării acestei confruntări de idei și valori o lăsăm la latitudinea PAS. Orice tentativă de a evita invitația noastră va fi considerată drept lașitate și înfrângerea PAS”.