Angela Russu, candidata la funcția de deputat din partea Congresului Civic

Angela Russu, candidată la funcția de deputat din partea Congresului Civic. Timp de 23 de ani activează în calitate de psiholog la Liceul teoretic  ”Gheorghe Biruitorul” în Ocnița. 

Congresul Civic e un partid tânăr și nepătat, e un partid de oameni onești, deștepți și tineri, plini de entuziasm. Este un partid, care aude oamenii, care ajută oamenii și este partidul care real vede cum se poate de schimbat viața spre bine, în Republica Moldova.

Congresul Civic e unicul partid care are un Plan de Acțiuni bine determinat. E unicul partid în țara noastră, care nu are un lider, e partidul, în care toate deciziile se iau în comun.

Nu m-am gândit vreodată să-mi fac o altă carieră decât acea pe care o am- psiholog. Dar ceea ce se întâmplă, în ultimii ani, în țara noastră, e jalnic de tot: sate dispărute – fără nici un locuitor, școli închise, case de cultură distruse, biblioteci, prin sate, fără ferestre și acoperiș, copii lăsați fără îngrijirea părintească, bătrâni cu lacrimi pe obraji, profesori umiliți și necăjiți din cauza supraîncărcării programului școlar – toate acestea m-au adus la gândul că vreau mult să schimb ceva în țara noastră, să schimb ceva pentru Ocnița, pentru colegii mei din liceu, pentru elevii mei, cei care sunt viitorul țării noastre.

Toți guvernanții, din 2009 încoace, fac promisiuni deșarte, iar noi ne înecăm în corupție, minciuni și fărădelegi, sărăcia ni-a pus pe toți în genunchi. Pe când guvernanții chefuiesc, poporul trăiește de azi pe mâine, familii tinere părăsesc pentru totdeauna țara, lăsând singuratici și plângând bătrânii părinți. Moldova rămâne fără tineri, din cauza că mulți nu își văd viitorul în Moldova.

Eu am o fiică și nu-mi doresc să plece și ea din Moldova, vreau să mi-o văd aici, acasă, în Moldova. Vreau să văd cum se vor naște și vor crește nepoții mei. Vreau bătrânii să nu plângă de dorul copiilor și nepoților, socotind banii de la pensie la pensie. Eu îmi doresc să fie Moldova mea ca altă dată, sate pline de oameni, să cânte  muzica toamna la nunți și cumetrii, să avem școli profesionale în raioane, pentru ca tinerii să poată face o meserie. Vreau ca profesorii să nu mai fie umiliți de stat.

Profesorul trebuie să învețe și să dea educație, dar în Moldova guvernarea, din profesori, a făcut clovni și actori. Astăzi guvernanții, din școli, au făcut parcuri de distracție. Guvernanții nu înțeleg și nu vor să înțeleagă că, modernizarea nu poate să însemne schimbarea permanentă și nici renunțarea la anumite principii pedagogice, verificate de secole.

Multe lucruri aș dori să schimb la noi, în Moldova, dar mai mult aș dori să încep din liceul unde activez și Ocnița pe care o iubesc.

Îndemn toți locuitorii tărișoarei noastre, la data de 11 iulie să facă o alegere corectă, să aleagă N2 din buletinul de vot – Partidul Acțiunii Comune- Congresul Civic!

Лента новостей