Boțan: Pe fundalul marșului energic al „Congresului Civic” acțiunea Blocului PCRM-PSRM a fost una palidă

Marșul „Calea Dreptății”, desfășurat sâmbătă de către Congresul Civic la Chișinău s-a dovedit a fi o acțiune energică, mai ales în condițiile în care Partidul Acțiunii Comune nu deține resurse financiare mari. Despre aceasta a declarat în cadrul unui interviu pentru postul de radio „Europa Liberă” analistul politic Igor Boțan, care a menționat că pe fundalul demonstrației „Congresului”, marșul Blocului PCRM-PSRM, care deține resurse financiare consistente a arătat timid și palid.

Comentând partea finală a campaniei electorale, Igor Boțan a spus că „am văzut marșul Congresului Civic”:

„Se pare că a fost mult mai robust, deși această formațiune nu are potențialul financiar al comuniștilor și socialiștilor”.

Cât ține de acțiunea desfășurată o zi mai târziu de Blocul comuniștilor și socialiștilor, atunci, a menționat Boțan, aceasta a arătat obișnuit, întrucât „acești politicieni [din fruntea blocului], în ajun de campanie electorală, se dau în astfel de spectacole”.

„Pe fundalul marșului Congresului Civic, această ieșire a comuniștilor și socialiștilor pare una foarte, foarte timidă și palidă, deși mesajele pe care le-au transmis sunt cele pe care le cunoaștem cu toții: aceleași sperietori, aceleași motive, dar ei speră că asta le poate ajuta, pentru că aceste mesaje vor fi ulterior tirajate prin holdingul media controlat de socialiști”.

Făcând o comparație ale celor două acțiuni, Boțan a adăugat că marșul PCRM-PSRM „a fost un eșec, lume a fost foarte puțină. Oamenii nu prea cred în ceea ce spun acești lideri [ai blocului], care s-au acuzat reciproc și trebuie să recunoască: când au avut dreptate, acum când sunt împreună ori atunci când se acuzau de crime grave împotriva statalității, cum zic ei, a R.Moldova?”

Marșul „Congresului Civic” – „Calea Dreptății” a adunat mii de oameni care au solicitat alegerea la scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie a unor oameni cu demnitate, onești și responsabili, capabili să scoată Moldova din criza prelungită în ultimii ani și care nu vor ceda în fața presiunilor hoților și corupților. Actul de bază pentru renașterea Moldovei propus de Congresul Civic este „Planul celor cinci modernizări” – un proiect complex pentru relansarea instituțiilor publice, asigurarea stabilității și progresului social-economic, susținerea eficientă și cuprinzătoare a populației, relansarea științei, medicinei, educației, majorarea veniturilor bugetare cu un miliard de euro în decurs de câteva luni din contul eradicării schemelor corupționale etc.

Лента новостей