CONDAMNAREA FORTĂREȚEI DE PE NISTRU

„Restaurarea Cetății Soroca are loc în cadrul proiectului „Ștefan cel Mare, istorie comună – patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, finanțat de Uniunea Europeană. Valoarea proiectului este de peste 1 milion 600 de mii de euro. De data aceasta atât ne costă mutilarea și deteriorarea fortăreței de pe Nistru.

Cetatea Soroca cu adevărat necesită un proiect de restaurare, doar că, acesta trebuie realizat, conform bunelor practici internaționale, în baza unei cercetării științifice profunde a monumentului.

Să ne amintim prima etapă de restaurare a Cetății (2013-2015).

La prima etapă, proiectarea lucrărilor de restaurare a fost realizată în două luni jumătate, pe când lucrul minim la un monument de așa valoare cum e Cetatea era de cel puțin un an. Faptul se ”datorează” Consiliului Raional, care a binevoit să organizeze tenderul de selectare a firmei de proiectare doar cu două luni și jumătate înaintea termenului limită prevăzut de contractul de finanțare.

”Norocul” relativ al acestei prime etape a fost că documentația de proiect s-a realizat de către o firmă specializată în domeniul proiectării intervenției la monumente din România, respectiv se observă mai puține abateri vizibile. La acea etapă, Ministerul Culturii a impus Consiliul raional să organizeze tenderul de selectare a firmei de proiectare cu condiția – la tender pot participa doar firme specializate în restaurare, cu experință practică în domeniu. La fel s-a procedat și cu tenderul de selectare a firmei de construcție pentru realizarea practică a lucrărilor proiectate.

Așa numita restaurare, care are loc acum la Cetate, este realizată de o firmă națională, care idee nu are de restaurări (nu este specializată). Consiliul raional a demonstat că unde sunt bani acolo se poate și nu contează că lucrul realizat este mai degrabă un ”evroremont” local. Iar Ministerul Culturii de data aceasta a tăcut, nu a impus Consiliului raional condiții față de proiectanți și față de firmele de construcții, ignorând interesul Cetății. Avem ce avem. Administrația publică locală care gestionează proiectul așa numitei restaurări a Cetății Soroca se face vinovată pentru toate fărădelegile, și pentru distrugerea unui dintre cele mai importante monumente din Republica Moldova.

Consiliul de administrare a proiectului a fost creat de către Consiliul raional din diferiți specialiști. Însă nici unul din ei nu este specializat în patrimoniu cultural, toți fiind din afara domeniului.

Consiliul raional Soroca trebuie să poarte răspundere pentru această echipă de neprofisioniști și pentru că cele mai importante lucrări la Cetatea Soroca sunt realizate de un grup de persoane depărtate de domeniul patrimoniului cultural și memoriei istorice.

Cea mai bună decizie acum este de a opri lucrările distrugătoare asupra monumentului și de a iniția lucrări de analiză cu specialiști în domeniul intervenției la monumente. Lucrările de restaurare propriu-zise trebuie realizate de firme specializate.

Opriți distrugerea! Monumentul Cetatea Soroca aparține Republicii Moldova, întregii țări!

După declarațiile profesorului de istorie dl M.Zeamă, președintele raionul ne-a vorbit despre faptul că nu în totalmente este de acord cu declarațiile domnului Zeamă și că la Cetate lucrează specialiști din domeniu. Doar că dl. președinte a uitat să ne menționeze din ce domeniu sunt acești specialiști și cine va participa la deciziile asupra sorții monumentului istoric.

Ce nu s-ar întîmpa, pentru actuala conducere raională este mai important carnetul de sarcini tehnice ale proiectului, care nici pe aproape nu reflectă sensibilitatea valorii acestui obiect istoric pentru memoria națională.

Declarațiile unui ”manager”, care nici habar nu are despre știința și arta de restaurare și care este imprtanța veritabilă a Cetății, visează la ”valorificarea” spațiilor expoziționale, și nici nu este în stare să admită că Cetatea își pierde din adevărata valoare pentru generații – „Noi am dorit să valorificam Cetatea Soroca prin accesul la toate nivelurile și să facem spații expoziționale în toate turnurile acestui monument istoric”, a relevat I.Țarălungă, manager de proiect.

Cerem Autorităților Naționale (Parlamentul, Guvernul, Președinția) să se implice în soluționarea cît mai grabnică a acestei probleme. Cerem schimbarea consiliului de administrare a proiectului, precum și a firmei de construcții care realizează lucrarea în vederea creării unui grup de adevărați specialiști în reastaurare, pentru a determina soarta Cetății. În caz contrar, această greșeală ne va costa mult-mult mai scump.”

— Ana-Maria Paunescu, membrul Comitetului Central al Congresului Civic.

Лента новостей