Jurnalist: „Congresul Civic” poate fi unul din concurenții electorali surpriză a alegerilor anticipate

Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic ar putea fi unul din concurenții electorali surpriză a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie curent. Despre aceasta scrie pe pagina sa de Facebook jurnalistul Victor Nichituș. El a mai menționat că, pentru a se convinge de acest fapt, este nevoie de „cercetări sociologice serioase”.

„Am observat că, la întâlnirile electorale organizate de Congresul Civic, dar și în materialele electorale ale acestei formațiuni politice (care au ajuns și în cutia mea poștală) Mark Tkachuk atenționează despre iminența dispariției statului moldovean, nu doar datorită unui proces de unire dar și datorită proceselor demografice negative înregistrate între Prut și Nistru. Moldovenii dispar, zice Mark. Dacă privim statistica, cam așa e – fenomenele migraționale și cele demografice arată că într-un viitor nu prea îndepărtat concluzia lui va fi îndreptățită”, a menționat jurnalistul pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.

Atât doar că, spune jurnalistul, „în lipsa unor măsurători sociologice serioase nu pot decât să enervez lumea cu supoziții care vin din observația campaniei electorale door to door pe care o fac atât cei de la Congresul Civic, cât și cei de la AUR: cele două formațiuni politice ar putea (am folosit condiționalul, adică nu e sigur) să se transforme în concurenți electorali surpriză a acestor alegeri parlamentare. Ca să nu mai folosesc condiționalul optativ aștept cercetări sociologice serioase”, a conchis Victor Nichituș.

Amintim că, conform unui popular sondaj online desfășurat în aceste zile, după exprimarea opiniei a aproape 10 mii de respondenți, Partidul Acțiunii Comune „Congresul Civic” reprezintă a treia opțiune de vot pentru respondenți după Partidul Acțiune și Solidaritate, dar și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.

Лента новостей