Muntean despre Grosu: Dinspre ”ZERO” și/sau înspre ”ZERO”

De ce nimicniciile și nulitățile ca Igor Grosu și ”alde” sînt atît de periculoase pentru orice societate? Mai ales în societăți fragile, între epoci, ca cea din Republica Moldova, unde nimicniciile și nulitățile se bucură de o sumedenie de drepturi ”democratice”, îngrijire medicală ”constituțională”, dar și posibilități și oportunități de a se aduna și forma ”unități” sociologic vizibile. În timp ce majoritatea absolută a cetățenilor sînt sleiți de supraviețuire zilnică.

Totuși, dece nimicniile și nulitățile pot deveni de-a dreptul fatale? Mai cu seamă adunate, cu statut și împuterniciri.

① Nu pentru că ne fac de rîs prin prostia sa zdrobitoare și deloc ”haioasă” și pînă la Prut, și peste Prut.
② Si nu de aceea că în istoria ultimilor trei decenii – fapt deopotrivă absolut firesc pentru fenomenul politicii maselor – cele mai patetice, înflăcărate și mișcătoare lozinci deseori veneau de la niște nimicnicii și nulități ignorante (de la Naslavcea la Giurgiulești și din Ungheni pînă în Tiraspol), avide de atenție și lacome de putere. Nimicnicii și nulități, care pînă la urmă deseori se dovedeau a fi și niște hoți banali. Apropo, nu mă voi mira, dacă în cele ce urmează vom afla că și Grosu, pe lîngă celelalte, este și un hoț mărunt. Mărunt pentru o nimicnicie/nulitate prin definiție nu poate fi mare.

Deci, răspunsul.

Pericolul acestor nimicnicii/nulități este că în jurul lor moare totul și tĂt. Și nu numai ideaticul la general și viitorul în particular, dar literalmente totul. Indiferent de substanță. La propriu.

De ce?

Pentru că nimicnicia/nulitatea este o întruchipare extremă și absurdă a limitării – de la o linie imaginară la un punct imaginar numit ”zero”, semn iconic al deșertăciunii. Si asta în condiții, în care, după cum se cunoaște, toată istoria omenirii este un proces continuu de depășire a limitelor. Depășire de neoprit. Dacă ar fi altfel, omul demult dispărea de pe fața pămîntului. Poate de atîta ideea progresului și este atît de longevivă. Deocamdată. Sorry de încă o banalitate plină de patos.

Biografia ”politică” a nimicniciei/nulității numite Igor Grosu (în continuare – ”Nimicnicie”) cu lux de amănunte demonstrează cele de mai sus. Închidere și lichidare. Lichidare și închidere. Sutelor de școli, zecilor de universități și instituții științifice, iar acum – transformarea (în esență – închidere/lichidare) Bibliotecii Naționale în biserică.

Într-o asemenea logică următoarea ”închidere/lichidare” lansată de Nimicnicia protagonistă – după punerea în afara legii a 340 de mii de cetățeni ai Moldovei prin legislația ”contra separatismilui” și ”redactarea tehnică” din motivul ”învechirii” a Constituției țării – este mai mult decît clară.

Închiderea/lichidarea Republicii Moldova.
Nu-i așa, Grosu?