Etichetă: Mărgineanu

Версия на русском языке.

„Am recitit recent câteva lucrări fundamentale ale unor mari gânditori, istorici și politologi de talie mondială – Umberto Eco, Roger Griffin, Robert Paxton, Emilio Gentile și Jason Stanley – experți incontestabili în analiza și deconstrucția ideologiei fasciste.

Fiecare dintre ei a evaluat pericolul totalitar din unghiuri diferite, elaborând propriul set de criterii: Umberto Eco a formulat celebrele 14 simptome ale „Ur-Fascismului”, Roger Griffin a definit 3 piloni ideologici, Robert Paxton a identificat 5 pasiuni mobilizatoare, iar Emilio Gentile și Jason Stanley au stabilit câte 10 criterii instituționale și, respectiv, propagandistice. Hannah Arendt în capodopera sa, Originile Totalitarismului (1951). Conceptul central pe care l-a teoretizat ea este „distrugerea (sau uciderea) persoanei juridice”.

Din perspectivă strict doctrinară și a dreptului constituțional, acest criteriu explică mecanismul prin care o dictatură sau un regim totalitar se instalează nu neapărat prin forță brută imediată, ci prin anularea treptată a garanțiilor procesuale și a protecției legale a individului.

Analizând aceste criterii, observăm că ele nu se contrazic, ci se completează perfect. Dacă le sintetizăm, le putem grupa în patru piloni fundamentali ai oricărei derive autoritare: modul în care regimul construiește povestea, modul în care manipulează masele, modul în care distruge ordinea juridică și modul în care acționează.

Această matrice reprezintă un instrument juridic și sociologic precis. Așa cum avertiza Umberto Eco, nu este nevoie ca un regim să bifeze toate criteriile; este suficient ca arhitectura instituțională să cedeze în fața a 3-4 trăsături pentru ca infecția autoritară să se generalizeze și fascismul să înceapă să se coaguleze.

Să vă spun sincer, contrapunând această teorie cu realitatea crudă din Republica Moldova, tabloul care se conturează este de-a dreptul înfricoșător.

Din punct de vedere doctrinar, situația de la noi bifează nu 3 sau 4, ci tocmai 9 criterii majore ale derivei totalitare:

1. Dezintegrarea ordinii juridice (Criteriul Arendt): Am ajuns să vedem cum propriilor cetățeni li se aplică sancțiuni economice și limitări de drepturi fără nicio hotărâre judecătorească definitivă, exclusiv prin acte administrative emise de Serviciul de Securitate (SIS). Egalitatea în fața legii a fost distrusă – legea nu se mai aplică alor lor. Statul a încetat să mai fie un instrument de protecție a drepturilor omului.

2. Dezacordul ca trădare (Criteriul Eco/Stanley): Dreptul nu mai este folosit pentru a face justiție, ci a devenit o armă ascuțită pentru a incrimina opoziția politică. Partidele sunt scoase în afara cadrului constituțional sau eliminate din cursa electorală pe baza unor simple „bănuieli”, în timp ce puterea folosește resurse financiare nelimitate. Orice persoană cu o rațiune critică este limitată în spațiul public și etichetată drept „dușman al poporului”.

3. Complicitatea elitelor și capturarea din interior (Criteriul Paxton): Ramurile puterii sunt capturate, iar justiția este la pământ, lăsată la cheremul politicului. Curtea Constituțională a fost subjugată prin diferite șiretlicuri. Puterea a anihilat organizațiile obștești (ONG-urile), trecându-le sub culoare politică și lipsind cetățenii de o apărare efectivă.

4. Populismul selectiv și uzurparea voinței (Criteriul Eco/Paxton): Într-o republică parlamentară, polul de putere a fost mutat abuziv către instituția prezidențială, care conform Constituției are competențe limitate. Guvernul sfidează legea supremă ignorând obligația de a veni în fiecare lună aprilie cu darea de seamă în fața Parlamentului. Deputaților le este anulat dreptul de a lua cuvântul de la tribună. Drepturile individuale sunt oprimate în favoarea unei himere numite „voința poporului”, pe care doar ei pretind că o interpretează.

5. Sacralizarea liderului (Criteriul Gentile): Partidul de guvernare și susținătorii săi dezvoltă agresiv cultul primei persoane, președinta țării fiind ridicată la rang de icoană a națiunii.

6. Abolirea adevărului (Criteriul Stanley): Gândirea critică a fost anihilată și înlocuită artificial cu teoria conspirației, orice voce disidentă fiind clasificată rapid drept „propagandă a unui stat declarat inamic”. Se protejează astfel abuzurile autorităților sub masca apărării statului.

7. Obsesia complotului (Criteriul Eco): Au creat o frică permanentă în societate, găsind inamici externi care, de fapt, niciodată nu ne-au amenințat direct cu războiul, justificând astfel limitarea drepturilor pe plan intern.

8. Frica de diferență (Criteriul Eco): Elita politică de la guvernare promovează ura în societate, divizând intenționat cetățenii pe diferite criterii, inclusiv după etnie și limba vorbită.

9. Elitismul și disprețul social (Criteriul Eco/Paxton): Puterea și-a creat o castă privilegiată: s-au mărit disproporționat salariile funcționarilor și celor care le slujesc cu credință, în timp ce restul cetățenilor au rămas la minimul de existență. Ca dovadă a represiunii, penitenciarele sunt supraaglomerate – suntem pe locul 3 pe continentul european, întrecuți doar de Turcia și Azerbaidjan.

Chiar și presa occidentală a început să clasifice situația din Republica Moldova drept un regim hibrid, aflat la un pas de autoritarism. Au distrus statul de drept argumentând halucinant că „oricum nu am avut stat de drept”, preluând puterea din interior, subjugând magistratura și oligarhia economică.

Totodată, doresc să atrag atenția asupra unui aspect tulburător: „partenerii” – nu știu dacă mai sunt ai noștri sau doar ai lor – văd toate aceste derapaje, dar tac. Mă întreb adesea: de ce tac? De ce se înfăptuiesc aceste abuzuri cu acordul lor tacit?

Tot timpul mi-am pus întrebarea: noi, ca stat tânăr, cu o democrație fragilă, de la cine ar trebui să învățăm democrația? De la Vest sau de la Est? Cei din Est nu prea o au, iar istoria lor în acest domeniu este scurtă. În schimb, la cei din Vest, tradiția este vastă. Dar, văzând că ei acceptă tăcut ceea ce se întâmplă la noi, mă întreb: oare sunt cu adevărat democrați sau doar pozează astfel pentru naivi de alde noi, care am crezut orbește în acea democrație pe care ne-o arătau la televizor?

De fapt, de ce mă mai mir? Este o vorbă din popor, de fapt ca o anecdotă politică și aforism popular: Rușii, din orice piese ar încerca să asambleze ceva, tot un Kalașnikov le iese. Se pare că la fel este și cu Europa: de orice s-ar apuca, tot la fascism ajunge.

Dintr-o perspectivă filosofică și juridică, această contrapunere este devastatoare. Arată că regimul aplică metodic manualul clasic al suprimării libertății.

Vă întreb pe voi, având în față aceste 9 criterii incontestabile: mai putem vorbi despre democrație, sau Republica Moldova a devenit un stat capturat, autocrat și cu elemente clare de fascism instituționalizat?”

Autorul publicației: Iurie Mărgineanu.